Camera Deputaților, ca for decizional, a votat miercuri proiectul de modificare a codului penal, potrivit căruia, de acum, difuzarea de imagini intime ale unei persoane, fără acord, va constitui infracțiune și se va putea pedepsi cu închisoare până la 3 ani. Acesta va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Acest proiect completează art. 226 din Legea nr. 286/20019, privind incriminarea divulgării, difuzării sau transmiterii a imaginilor intime a unei persoane, fără a primi consimțământ, de natură să provoace suferință psihică sau știrbirea imaginii sale.
Dintre deputați, 177 au votat pentru aprobare, împotrivă au fost 76 și o abținere.

„Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informaţiile furnizate, fără consimţământul persoanei înfăţişate, de natură să provoace acesteia o suferinţă psihică sau să aducă o atingere a imaginii sale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, se precizează în iniţiativa legislativa, propusă încă din 2019.
Legea completează Codul penal în sensul incriminării divulgării, difuzării, prezentării sau transmiterii, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informațiile furnizate, fără consimțământul persoanei înfățișate, de natură să-i provoace acesteia o suferință psihică sau să aducă o atingere imaginii sale. Pedeapsa va fi închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Există și patru excepții, atunci când fapta nu este considerată infracțiune.
„Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor;
c)dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate”, conform proiectului de lege.
Legea a fost inițiată în urma discuțiilor cu ONG-uri care apără drepturile femeilor, reprezentanți ai Poliției, DIICOT și ai Institutului de Criminologie.
Astfel, prin modificarea votată, România se alătură țărilor care au incriminat revenge porn, printre care Franța, Germania, Marea Britanie, SUA, Australia și Japonia.