Schimbare radicală la nivelul UE. Salariul minim pe economie se modifică începând din 2024. Toate țările vor fi obligate să îl aplice

Beatrice Dumitru 06.03.2023, 23:11
Schimbare radicală la nivelul UE. Salariul minim pe economie se modifică începând din 2024. Toate țările vor fi obligate să îl aplice

Salariul minim pe economie a crescut în România de la 1 ianuarie 2022, la 3.000 de lei brut, cu 200 de lei neimpozabili, adică circa 1.860 de lei net. În țara noastră, sunt peste 1,2 milioane de angajaţi cu salariul minim, circa un sfert din total. Însă salariul minim pe economie se modifică în UE din 2024 și toate țările vor fi obligate să îl aplice.

Salariul minim pe economie, obligatoriu în UE din 2024

Parlamentul European a adoptat în toamna anului trecut o directivă privind salariul minim adecvat în UE, iar din momentul intrării în vigoare a acesteia statele membre au la dispoziţie doi ani pentru a transpune prevederile în legislaţia locală.

Astfel, până la sfârșitul anului 2024, toate țările din UE sunt obligate să adopte astfel de salarii minime pe economie, care să reprezinte cel puțin 60% din câștigurile brute medii la nivel național. Dar nu toate statele vor avea același venit minim adecvat, ci va fi stabilit în funcție de condițiile sociale și economice, puterea de cumpărare, nivelul productivității și evoluțiile indicatorilor macroeconomici la nivel național, însă are drept ghid tocmai prevederile directivei europene și principiile pe care aceasta le cuprinde.

Schimbare radicală la nivelul UE. Salariul minim pe economie se modifică începând din 2024. Toate țările vor fi obligate să îl aplice
Salariul minim se va schimba din 2024.

România, printre cele mai mici salarii minime din UE

Digitalizarea, noile forme de muncă atipice, globalizarea, alături de consumerismul exacerbat, au erodat și au remodelat piața muncii, generând discrepanțe mari între anumite domenii, atunci când este vorba despre venituri.

Prin directiva UE privind salariul minim se urmărește ca venitul minim să poată fi determinat transparent și previzibil de către fiecare stat membru, în conformitate cu realitatea socială și în acord cu legislațiile naționale.
Până la 1 ianuarie 2023, salariu minim pe economie era în România 2.550 de lei. Chiar și cu majorarea de la începutul anului, țara noastră rămâne pe unul dintre ultimele locuri în UE când vine vorba de nivelul salariului minim lunar, pe locul 20 din 22, și doar în Bulgaria și Ungaria nivelul acestui este mai scăzut. La polul opus, se află Luxemburg unde salariul minim garantat este de aproape 2.400 de euro, adică peste 11.800 de lei.

22 dintre cele 27 de state comunitare au un salariu minim pe economie impus prin lege, măsură care protejează muncitorii cei mai vulnerabili.

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...