Scene șocante într-un cimitir din Argeș, după ce un bărbat a amenințat că-și dă foc. Autoritățile au intrat pe fir iar povestea nu s-a încheiat bine pentru acesta VIDEO

Cristi Ionică 03.03.2021, 14:02
Un bărbat a amenințat că-și dă foc. Cazul de la Bacău se pare că dă idei și altor nemulțumiți. Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din orașul argeșean Ștefănești, a pus pe jar autoritățile, anunțând că vrea să-și dea foc în cimitirul din localitate. Nemulțumirea acestuia constă în faptul că cimitirul urma să se extindă și practic să ajungă la limita unui teren pe care bărbatul îl deține în zonă.

Un bărbat a amenințat că-și dă foc într-un cimitir

Apelul la 112 a venit din partea unui localnic care l-a văzut pe bărbat în cimitir, cu un cuțit și un bidon de benzină, și care a anunțat că, dacă nu se renunță la ideea extinderii cimitirului, își va da foc. La fața locului au sosit în scurt timp două echipaje de pompieri, doi negociatori, adjunctul inspectorului şef al IPJ Argeş, şeful Serviciului Ordine Publică, dar şi o echipă din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, în vederea detensionării situaţiei.

Vreme de mai bine de jumătate de oră negociatorii au sta de vorbă cu bărbatul care era extrem de nervos și care acuza autoritățile locale de nepăsare. În momentul în care aceștia l-au convins pe individ să meargă împreună la primărie, doi luptători au reușit să-l dezarmeze și să-i ia bidonul cu benzină.

În tot acest timp, pompierii erau pregătiți cu mai multe stingătoare. După ce a fost reținut, individul a început să strige: „Nu mă legați…Lăsați-mi mâinile… Pentru ce vreți să mă legați…Ce am făcut…?”

Scene socante intr-un cimitir din Arges
Un bărbat a amenințat că-și dă foc

Situția s-a detensionat după o oră, când bărbatul a fost ridicat de poliție. Acesta a fost transportat la Spitalul de Neuropsihoiatrie Vedea, unde va fi expertizat psihologic. El va rămîne internat sub pază timp de trei zile. Abia apoi, în funcție de rezultatul expertizei, se va face și o încadrare a faptei.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ştefăneşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 60 de ani, din Ştefăneşti, este în cimitirul din localitate, unde ameninţă cu autoincendierea, nemulţumit fiind de extinderea cimitirului, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Urmăriți Impact.ro și pe