Scene incredibile în China. Milioane de oameni au stat la cozi uriașe la peste 40 de grade Celsius ca să se testeze pentru Covid, iar aproape de ei se manifestau incendii de vegetație

Elena Avramescu 25.08.2022, 13:34
Scene incredibile în China. Milioane de oameni au stat la cozi uriașe la peste 40 de grade Celsius ca să se testeze pentru Covid, iar aproape de ei se manifestau incendii de vegetație

Imagini dureroase în China, acolo unde a avut loc o testare în masă a cetățenilor din cartierele centrale, cu scopul de a preveni răspândirea Covid-19. Oamenii au stat cu orele înghesuiți la temperaturi greu de suportat, de peste 40 de grade Celsius, însă nu acest lucru a fost bizar, ci faptul că în apropiere de aceștia se zăreau incendii masive de vegetație, astfel că aerul era greu de respirat.

Chinezii, forțati să stea la coadă pentru testare cu incendii puternice în jurul lor

China este cunoscută pentru măsurile extrem de dure impuse de autorități cu scopul de a preveni răspândirea de Covid-19, însă acum totul s-a dus la extrem. În metropola chineză Chongqing trăiesc 10 milioane de locuitori care se confruntă de câteva luni cu secetă extremă și, automat, cu mai multe incendii de vegetație.

Iar pentru că toate acestea nu erau suficiente, autoritățile au decis să facă o testare în masă anti Covid după ce miercuri au fost depistate 40 de cazuri de Covid-19. De la mijlocul lunii august s-au înregistrat un total de 146 de cazuri.

În acest fel, mai mult de 3.800 de puncte temporare de testare au fost organizate în centrul metropolei, unde se puteau observa vedea cozi imense și oameni care picau din senin, din cauza aglomerării și căldurii excesive.

Ceee ce a atras și mai mult atenția a fost o stradă plină cu sute de oameni care așteptau să se testeze, iar pe fundal se putea observa un fum negru produs de incendiile din apropiere.

„Sunt 43 de grade și oamenii din Chongqing sunt deja întinși până la limită”, a scris unul dintre locuitorii orașului pe Weibo, o platformă media din China asemănătoare Twitter-ului, potrivit CNN.

Autorităție au pus la cale un plan pentru ca cetățenii să vină să se testeze, astfel că au activat codul portocaliu pe telefonul fiecărui locuitor din centrul metropolei, iar după ce finalizau testarea, codul se schimba în culoarea verde.

În acest sens, persoanele care nu primeau codul verde nu aveau dreptul să participe la întâlniri, adunări sau activități publice și nici nu putea intra în spații publice aglomerate.

„Forțarea a peste 10 milioane de oameni să facă teste Covid la temperaturi atât de ridicate este deplorabil. Acest lucru nu este nici științific, nici rezonabil, nici legal”, a mărturisit Zeng Meng, un rezident în vârstă de 42 de ani din Chongqing.

Milioane de oameni au stat la cozi uriase la peste 40 de grade Celsius ca sa se testeze pentru Covid
Chinezi la cozi uriase ca sa se testeze pentru Covid

Bărbatul a mai spus că oamenii au început să vină pentru teste în zona sa în dimineața zilei de miercuri, dar acesta a refuzat să se testeze, iar joi i s-a interzis să intre într-un supermarket din cauza unui cod portocaliu în aplicația sa de sănătate, a spus el.

„Măsurile excesive anti-Covid ne-au cauzat mari neplăceri. Mulți dintre prietenii mei nu le deranjează să fie forțați să facă teste Covid”, a mai notat acesta

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...