Autoritățile din întreaga lume au reacționat la răspândirea bolii COVID-19 prin închiderea granițelor pentru cetățenii străini, ceea ce a dus la reducerea numărului de călătorii cu avionul. Astfel, și numărul persoanelor angajate în transportul aerian a scăzut drastic în ultimii doi ani, fiind cei mai mic număr din ultimii 14 ani.
Guvernele naționale din UE au fost forțate să intervină și să salveze multe companii aeriene aflate în dificultate din cauza pandemiei de coronavirus, inclusiv transportatori emblematici precum Lufthansa din Germania sau Air France din Franța.
Astfel, numărul persoanelor care lucrează în transportul aerian în Uniunea Europeană este la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani, arată datele oficiale, deoarece companiile aeriene și-au redus forța de muncă. Aproximativ 325.600 de oameni au fost angajați de companiile aeriene și întreprinderile asociate din cele 27 de state membre ale UE în primele trei luni ale anului, potrivit cifrelor Eurostat, preluate de Euronews.

Acesta este cel mai mic număr de la începutul seriei în 2008 și o scădere semnificativă față de nivelurile dinainte de pandemie, aproximativ 410.000 de oameni fiind angajați în sectorul transportului aerian în primul trimestru al anului 2019. Lucrătorii cu vârsta cuprinsă între 15 și 39 de ani au fost cei mai afectați, numărul lor total scăzând de la 184.900, înainte de pandemie, la 121.400.
Potrivit Organizației Aviației Civile Internaționale (ICAO), numărul pasagerilor a scăzut cu 60% în 2020 față de anul precedent și, în timp ce sectorul a început să se redreseze în 2021, numărul pasageri a rămas cu 40% mai mic decât în 2019.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]S-a estimat că acest lucru a dus la o pierdere de venituri pentru companiile aeriene de aproximativ 372 de miliarde de dolari (363 de miliarde de euro) în 2020 și 324 de miliarde de dolari (316 de miliarde de euro) în 2021.
Cu toate acestea, în acest an, companiile aeriene au fost criticate pentru că nu s-au pregătit în mod adecvat înaintea sezonului aglomerat de vară, deoarece lipsa forței de muncă a dus la zeci de mii de de zboruri anulate și întârzieri severe.