Scene de groază la Craiova, după ce o mașină a fost “înghițită” de asfalt

Alexandrina Toader 22.06.2021, 15:29

O mașină a fost “înghițită” de asfalt. O femeie din Craiova s-a trezit, luni seara, cu mașina scufundată aproape pe jumătate în asfalt. S-a întâmplat într-o parcare pe unul dintre cele mai mari bulevarde din oraș. Din primele verificări, asfaltul a cedat din cauza infiltrațiilor mari de apă cauzate de ploile din ultimele zile.

O mașină a fost “înghițită” de asfalt

Incidentul a avut loc pe bulevardul Dacia din Craiova, una dintre cele mai circulate artere din Craiova. O femeie a sesizat Poliția după ce partea din față a mașinii sale a fost “înghițită” de asfaltul de pe strada pe care era parcată. Mai mulți locatari din zonă au încercat minute bune să o scoată din craterul uriaș, dar fără rezultat. Așa că au sunat la ridicări auto pentru a o duce în altă zonă.

Politiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul ca un autoturism a rămas suspendat cu roata stânga față, ca urmare a faptului că o porțiune din locul unde autoturismul era parcat s-a surpat. La fata locului, polițiștii au stabilit că autoturismul în cauză aparține unei femei de 39 de ani din Craiova și că avariile s-au produs în altă împrejurare decât ca urmare a unui eveniment rutier. A fost astfel întocmit un proces verbal în baza căruia a fost eliberată o autorizație de reparație, a declarat Mihaela Sadoveanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj.

O masina fost inghitita de asfalt
Masina inghitita de asfalt

Responsabili sunt cei de la Compania de apă Oltenia

Ploile abundente din ultimele luni au condus la deteriorarea rețelei de canalizare din mai multe puncte ale orașului, motiv pentru care au apărut în timp fisuri în conducte, urmate de prăbușirea părții carosabile, ca urmare a infiltrării apei în subteran. Aceste incidente au apărut în mai multe zone ale orașului și necesită intervenții din partea Companiei de Apă Oltenia, dar și reparații ale infrastructurii rutiere pe suprafețe întinse, se arată într-un comunicat al Primăriei Craiova.

Un incident similar a avut loc în urmă cu două săptămâni, când întreg asfaltul de pe o stradă s-a prăbușit în urma ploilor abundente.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI