Clipe de groază la o şcoală coranică din oraşul Aybak, în nordul Afganistanului, unde astăzi s-a produs o explozie devastatoare. Din nefericire, cel puțin 23 persoane au fost ucise, iar alte 30 au fost grav rănite. „Sunt toţi copii şi oameni obişnuiţi”, a declarat sub protecţia anonimatului, un medic de la spitalul din Aybak, capitala provinciei Samangan.
Se pare că de la preluarea puterii de către talibani, în Afganistan au avut loc extrem de multe explozii și atacuri care au vizat în principal civili, majoritatea revendicate de filiala locală a grupării Stat Islamic (SI), notează France 24.
Cel care a confirmat explozia de la madrassa Al Jihad a fost un oficial provoncial, iar talibanii, care în general spun că sunt cifre mult mai mici în privința victimelor, au declarat că 10 elevi au murit, iar alții au fost răniți.
„Forțele noastre de detectivi și de securitate lucrează rapid pentru a-i identifica pe autorii acestei crime de neiertat și a-i pedepsi pentru acțiunile lor”, a notat pe Twitter purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne taliban, Abdul Nafay Takor, transmite RFI.fr.
Pe rețelele de socializare au apărut o serie de imagini și înregistrări video ce nu au putut fi verificate, care arată luptători talibani ce își croiesc drum printre cadavrele lăsate de izbeliște pe podeaua unei clădiri.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Aybak este o capitală provincială mică și destul de veche, care a devenit proeminentă ca punct de oprire a caravanelor de comercianți în secolele al IV-lea și al V-lea, atunci când a fost și un mare centru budist.
#BREAKING
At least 10 religious students died in today’s blast in SamanganAbdul Nafi Takur, spokesman of Taliban’s interior ministry said that at least 10 students killed and many others wounded in a blast in Aybak city, Samangan but sources told Aamaj 15 killed and 28 injured. pic.twitter.com/lN9rjkUP58
— Aamaj News English (@aamajnews_EN) November 30, 2022