Scandal uriaș între Victor Pițurcă și Mircea Lucescu. „Îl roade invidia că n-a reușit”

Marian Cărăvan 20.05.2020, 15:20
Scandal uriaș între Victor Pițurcă și Mircea Lucescu. „Îl roade invidia că n-a reușit”

În fotbalul românesc a izbucnit un nou conflict al declarațiilor. Victor Pițurcă nu s-a putut abține și a ripostat după ultimele declarații făcute de Mircea Lucescu despre performanțele Stelei din anii 80.

Scandal uriaș între Victor Pițurcă și Mircea Lucescu

Mircea Lucescu vorbea într-un interviu publicat săptămâna trecută de Gazeta Sporturilor despre influența pe care o avea familia Ceaușescu în fotbalul românesc, punând performanțele Stelei tocmai pe seama acestui aspect. Il Luce considera că Dinamo era într-un dezavantajată în duelul cu marea rivală din acei ani. Au fost anii în care Steaua cucerea Cupa Campionilor Europeni și mai disputa încă o finală, la trei ani distanță. Evident că Victor Pițurcă, fotbalist în activitate în acea perioadă, la Steaua, a luat atitudine și l-a taxat pe Il Luce.

„Nu vreau să intru într-o polemică cu Mircea Lucescu fiindcă a fost un mare jucător și un mare antrenor, dar realitatea acelor vremuri e una singură. În primul rând, că declarațiile lui nu caracterizează un profesionist adevărat, așa cum a fost în cariera lui.

Ce rost are aceasta comparatie? Echipele pe care noi le-am întâlnit erau foarte bune la acel moment. În plus, Dinamo n-a dat peste anumite echipe care să zicem nu aveau un nume important? Și nu e vorba doar despre 17 Nentori. Cum s-a ratat calificarea atunci la Campionatul Mondial din Mexic? În fața cărei echipe? Era vreun nume mare? E urât! Chiar îmbătrânim urât. Și nu mă refer la Lucescu când spun așa ceva, ci la noi toți. Problema lui a fost invidia. Ce a reușit Steaua și el nu. Asta îl va roade toată viața lui”, a spus Victor Pițurcă.

Cum a explicat Mircea Lucescu de ce Dinamo nu a ajuns la performanțele Stelei din anii 80

„Craiova a dominat perioada ’81-’83, apoi, Dinamo în ’83-’84. Între timp, Steaua și-a construit o echipă foarte bună, a fost superioară până în 1988. I-a pierdut pe Pițurcă, Boloni și Tudorel, iar noi am venit cu o formație foarte tânără, agresivă și organizată. N-am putut repeta rezultatele Stelei doar pentru că a venit Revoluția și lotul s-a destrămat. Arrigo Sachi și Vujadin Boskov au spus atunci că Dinamo era echipa cu cel mai mare potențial din tot fotbalul european”, a spus antrenorul de 74 de ani.

„Putem să păcălim copii sau pe cei mai tineri cu anumite povești din perioada respectivă, fiindcă ei nu au trăit atunci, dar milioanele de oameni care știu, care erau pasionați de fotbal, nu mai zic de oamenii de fotbal, care erau în fenomen, ei cunosc exact cum au stat lucrurile. Ce se întâmpla cu unele echipe care urmau să joace cu Dinamo… Dacă antrenorii acelor echipe ar vorbi…”, a replicat Victor Pițurcă, în GSP.

 

Urmăriți Impact.ro și pe