Șapte suporteri, interziși un an pe stadioane, după incidentele de la meciul Universitatea Craiova – FC U Craiova 1948. Cu ce sumă a fost amendat clubul gazdă

Sorin Barbu 15.02.2022, 11:56

Nebunie în tribune la partida Universitatea Craiova – FC U Craiova 1948, terminată cu scorul de 2-0. Fanii celor două formații au aruncat în teren cu torțe și petarde și au oprit de două ori meciul. Jandarmii au dat amenzi mari la finalul disputei, iar șapte suporteri nu mai au voie să intre pe stadioane pe o perioadă de un an.

Amenzi foarte mari după incidentele de la meciul din Bănie

A fost un meci tensionat în Bănie, la duelul celor două rivale din Craiova, iar oficialitățile au trimis la stadionul „Ion Oblemenco” peste cinci sute de jandarmi și polițiști.

Pe străzi nu au fost probleme, dar la stadion fanii s-au dat în spectacol. Prima dată au ieșit la rampă, fanii formației FC U Craiova 1948, care au aruncat pe teren petarde și torțe, iar partida a fost întreruptă mai bine de două minute.

Tot în primul sfert de oră și-au început recitalul și suporterii formației gazdă, mult mai bine dotați și înarmați. Deși legea nu permite intrarea pe stadion cu material pirotehnic, iar fanii sunt minuțios controlați, pe teren au ajuns au torțe și fumigene. Iar la un moment dat cerul a fost brăzdat de artificii, ca de Revelion.

Arbitrii au trimis jucătorii la vestiare, pentru siguranță, iar pompierii au strâns rapid materialele care ardeau pe teren. După revenirea formațiilor nu au mai fost probleme, iar gazdele s-au impus cu 2-0 după golurile înscrise de Gustavo și Baiaram.

La final a venit și nota de plată din partea forțelor de ordine. Clubul organizator, Universitatea Craiova, a fost amendat cu 10.000 de lei. De asemenea, șapte persoane au fost interzise pe stadioanele din țară și amendate cu 6.200 lei.

„Sancțiuni aplicate de jandarmi la meciul de fotbal Universitatea Craiova – FCU Craiova 1948
În urma meciului de fotbal dintre Universitatea Craiova – FCU Craiova 1948, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova a sancționat contravențional 7 suporteri, cu amendă valoare totală de 6200 lei și s-a luat asupra acestora măsura de interzicere a accesului la competițiile sportive, pe o perioadă de 1 an.
Suporterii au fost sancționați pentru că au aruncat în direcția suprafeței de joc cu obiecte de orice fel.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun.

De asemenea, a fost sancționat contravențional organizatorul, cu amendă în valoarea de 10.000 lei pentru nerespectarea obligațiilor ce-i revin conform legii, în ceea ce privește efectuarea unui control riguros al persoanelor la intrarea în stadion și interzicerea accesului cu făclii, torțe, artificii, materiale explozive, incendiare sau fumigene.

Recomandăm suporterilor, ca pe timpul competițiilor sportive să se manifeste în mod civilizat și să nu se implice în incidente, care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, întrucât, pe lângă amendă, li se poate aplica și sancțiunea complementară de interzicere a accesului la competițiile și jocurile sportive de genul celor la care aceștia au săvârșit fapte antisociale, potrivit Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive”, se arată în comunicatul emis de Jandarmerie.

Urmăriți Impact.ro și pe