Săptămâna Albă 2024, tradiții și obiceiuri. Ce este bine să faci pentru spor și sănătate

Emanuela Pană 11.03.2024, 13:08
Săptămâna Albă 2024, tradiții și obiceiuri. Ce este bine să faci pentru spor și sănătate

Am intrat în Săptămâna Albă 2024! Începând de luni, 11 martie, și până duminică, 17 martie, credincioșii ortodocși nu mai consumă carne, iar în zilele de miercuri şi vineri au dezlegare la ouă, lapte, brânză şi peşte. Iată ce tradiții și obiceiuri se respectă în Săptămâna Brânzei.  

A început Săptămâna Albă 2024!

Credincioșii ortodocși au intrat în Săptămâna Albă 2024. Perioada 11-17 martie 2024 se mai numește și Săptămâna Brânzei. Acest eveniment marchează intrarea în Postul Paștelui sau Postul Mare, care se întinde pe o durată de 40 de zile. Postul Paștelui este cel mai lung și mai aspru post din calendarul liturgic. 

În această săptămână, care precede Postul Mare, nu se mai consumă carne, iar în zilele de miercuri şi vineri este dezlegare la ouă, lapte, brânză şi peşte. În cele două zile nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, întrucât sunt aliturgice.  

Albul alimentelor care se consumă în această perioadă reprezintă strălucirea postului pe credincioșii se pregătesc să-l înceapă. Această perioadă întărește spiritual credinciosul, fie prin participarea la cântările de la strană, fie prin implicarea în rânduielile liturgice specifice acestei săptămâni. Astfel, el este pregătit pentru perioada de post care se apropie.  

Citește și: Miercurea albă în Săptămâna Luminată. Ce este interzis să faci astăzi. Tradiții și obiceiuri

Ce se mănâncă în Săptămâna Brânzei?  

Înainte de Postul Paștelui, care anul acesta începe luni, 18 martie, există o perioadă de tranziție cunoscută în popor drept Săptămâna Alba sau Săptămâna Brânzei.

Saptamana Alba 2024
Alimente permise in Saptamana Alba 2024

Astfel, în perioada 11-17 martie 2024, credincioșii se abțin de la consumul de carne, iar în zilele de miercuri și vineri se permite consumul de ouă, lapte, brânză și pește. 

Vezi și: Când începe Postul Paștelui în 2024? Cum se ține corect și ce semnificație are

Tradiții și superstiții în Săptămâna Albă  

Prima zi a săptămânii este cunoscută drept Lunea burdufului, pentru că în această zi se taie burduful de brânză. În următoarele două zile – Marțea albă și Miercurea Albă – nu se spală rufe și nu se face baie.  

În ziua următoare, Joia Furnicilor, femeile, în special cele de la sate, obișnuiesc să aducă ofrande acestor insecte. Ele fac o turtă din făină sau mălai, o ung cu unt sau brânză și o pun pe mușuroi.  

Potrivit tradiției populare, insectele sunt astfel îmbunate şi nu vor face pagube gospodarilor în timpul verii.  

O altă tradiție este aceea ca în Vinerea albă dinainte de Postul Paștelui să se mănânce doar seara, pentru binele casei şi pentru curăţirea sufletului. În această zi se spun rugăciuni. În unele sate din România, tinerii practică îndeosebi această tradiţie pentru a avea noroc la căsnicie. 

În Sâmbăta albă, gospodinele fac plăcinte, pe care le dau de pomană alături de colăcei şi colivă cu lumânări mici. Fetele aduc fiecare un ulcior de apă de la izvorul cel mai rece și îl dau de pomană ca să aibă o sursă de apă în lumea de dincolo. Bărbații nu muncesc în această zi, ca să nu se accidenteze, iar femeile nu cos şi nu spală cămăşi bărbăteşti. 

Duminica Lăsatului Sec de brânză este cunoscută și ca Duminica iertării și împăcării. În această zi, rudele, prietenii și vecinii se vizitează reciproc și își cer iertare unii de la alții pentru eventualele greşeli, pentru a intra cu sufletul curat în post. 

Conform tradiției, cei care simt că au greșit aduc persoanei de la care își cer iertare daruri precum prăjituri, cozonaci, nuci și fructe, ca semn de împăcare. În după-amiaza zilei de duminică, cuplurile căsătorite își vizitează nașii de cununie și le urează sănătate și un post ușor. 

În familiile sărace, cu mulţi copii, este bine să se ofere şapte sticle cu lapte, reprezentând cele șapte săptămâni de post, astfel încât micuții să beneficieze de o hrană mai bună în timpul Postului Mare. 

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...