Salariu și de 10.000 de euro pe lună pentru un medic dentist. Cât se câștigă, de fapt, în această profesie

Mihnea Tălău 24.02.2023, 09:36
Salariu și de 10.000 de euro pe lună pentru un medic dentist. Cât se câștigă, de fapt, în această profesie

Un medic dentist în România se poate lăuda cu un salariu de invidiat. O clinică stomatologică a dezvăluit cu cât îşi plăteşte angajaţii, în funcţie de experienţă şi sarcinile de lucru îndeplinite. Un medic dentist, specializate în tratamente cu laser, poate ajunge să câștige chiar și 10.000 de euro pe lună.

Salariile ar putea crește cu 40% în următorii 5 ani

„Avem medici colaboratori care pot câștiga și până la 10.000 de euro într-o lună. Sunt cadre medicale specializate în chirurgie dentară, ortodonție, protetică sau paradontologie. Medicii specialiști din clinicile noastre lucrează în regim de colaborare, au un program normal de lucru – de 6-8 ore, dar avem și cadre medicale care lucrează part-time. Media veniturilor unui medic dentist în clinicile noastre se ridică la circa 5.000 de euro pe lună”, a declarat Dr. Cristina Obreja, medic stomatolog certificat în utilizarea tehnologiilor cu laser și cofondator Life Dental Spa, potrivit  observatornews.ro.

Salariul brut al unui medic dentist în România variază între 140.000 lei pe an (12.000 lei pe lună) pe o poziție entry-level (cu experiență de 1-3 ani) și poate ajunge și la peste 250.000 RON pe an (peste 20.000 RON pe lună) pentru una de senior (cu peste 8 ani de experiență), potrivit datelor SalaryExpert.

Raportul realizat de Salary Expert arată că numărul tot mai ridicat al cererii de specialiști, dar și creșterea numărului de pacienți care au nevoie de tratamente specializate ar putea face ca veniturile medicilor stomatologi să crească cu aproximativ 40% în următorii 5 ani.

Câștigurile dentiștilor în Statele Unite, Belgia și Danemarca

Statele Unite, Belgia și Danemarca sunt țările cu cele mai mari salarii pentru medicii dentiști la nivel global. Opt din cele 10 țări din top se află, însă, în Europa.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Salariul mediu brut al unui medic dentist din SUA se ridică la peste 200.000 de euro pe an, al unuia din Belgia la circa 169.000 de euro pe an, în timp ce al unui medic dentist din Danemarca se ridică la aproximativ 165.000 euro pe an.

 

Compoziție și edit foto: Narcisa Tomulecu

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...