Salariile ar putea crește cu 25% pentru această categorie de angajați

Stan Filon 13.04.2022, 15:45
Salariile ar putea crește cu 25% pentru această categorie de angajați

Vești bune pentru o categorie de angajați din România! Aceștia ar putea avea salariul mărit cu 25%, dacă proiectul de lege depus de USR va avea succes în Parlamentul României. Mai exact, vorbim despre salariile din învăţământul preuniversitar, care ar trebui să crească cu un sfert din salariul minim pe economie, din calculele făcute de parlamentarii USR.

Câștigurile salariale ar putea crește cu 25% pentru această categorie de angajați

Așadar, USR s-a decis să lupte pentru salariile profesoriilor din învăţământul preuniversitar, iar în acest sens urmează să depună la Parlament un proiect de lege prin care salariile profesorilor urmează să fie majorate cu 25% din salariul minim pe economie. Cu detalii a venit senatorul USR Ştefan Pălărie.

„Dacă ne dorim să avem o societate în care educaţia este performantă, absolvenţii să poată fi primiţi cu uşurinţă în piaţa forţei de muncă, elevii şi copii să nu mai plece din ţară, dacă ne dorim să putem avea o economie robustă, inovativă, cu randament ridicat şi valoare adăugată crescută, atunci avem nevoie de învăţământ puternic şi avem nevoie să regândim statutul cadrului didactic, statutul profesorului român. Anul 2022 este un an bornă pentru o suită de modernizări care vor pune bazele învăţământului pe următorii 10 ani. Discutăm de o nouă structură de an şcolar, discutăm de o nouă formă de evaluare a elevilor din învăţământul preuniversitar, discutăm despre posibil o nouă lege a educaţiei, despre viziunea România educată, discutăm despre jaloane PNRR şi posibilitatea de a absorbi 3,6 miliarde de euro în acest domeniu”, a declarat senatorul USR Ştefan Pălărie.

Castigurile salariale ar putea creste cu 25% pentru aceasta categorie de angajati
Castigurile salariale ar putea creste cu 25% pentru aceasta categorie de angajati

Profesorii debutanți ar câștiga puțin peste coșul minim de consum, dacă proiectul USR va deveni lege

Senatorul USR Irineu Darău spune că proiectul de lege cu care USR se prezintă în Parlament propune mărirea salariilor tuturor cadrelor didactice şi nedidactice din învăţământul preuniversitar cu 25% din salariul minim.

„De unde izvorăşte această propunere? Ne dorim ca niciun cadru didactic debutant să nu mai obţină o sumă, ca salariu net, sub coşul minim de consum pentru o persoană adultă singură. Astăzi un cadru didactic debutant obţine doar 1.985 de lei net, conform grilei de salarizare aflate în vigoare. Noi propunem de fapt translatarea acestei grile cu 25% din salariul minim, ceea ce va duce un cadru debutant la 2.715 lei, cu câţiva lei peste coşul minim de consum. Credem că nu putem avea un sistem de învăţământ atrăgător pentru tineri şi performant dacă nu asigurăm tuturor celor care predau un salariul, aş spune, minimal decent, cu siguranţă nu suficient”, a mai spus parlamentarul.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Așadar, potrivit senatorului USR, salariul unui profesor debutant va ajunge la 2.715 lei, de la 1.985 de lei net, dacă proiectul de lege va fi aprobat de parlamentari.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...