Salarii de top la FCSB. Câți bani dă Becali pe lună pentru cele mai mari nume ale echipei

Andrei Cezar 03.02.2022, 17:01
Salarii de top la FCSB. Câți bani dă Becali pe lună pentru cele mai mari nume ale echipei

FCSB este una dintre echipele cu cele mai mari salarii din Liga 1. Gigi Becali nu se uită la bani când vine vorba de bunăstarea jucătorilor vicecampioanei și bagă mâna adânc în buzunar pentru a-și respecta promisiunile contractuale. Iată cum arată topul salariilor la FCSB.

Gigi Becali își plătește regește jucătorii. Cele mai mari salarii de la FCSB

Gigi Becali și-a încălcat propria regulă de a nu transfera jucători în aceasată iarnă și a adus la FCSB cel mai bun mijlocaș din Liga 1, conform statisticilor InStat. Malcom Edjouma (25 de ani) a semnat cu roș-albaștrii și se va alătura lotului vicecampioanei peste două etape. Prețul pe care l-a plătiti Gigi Becali în schimbul francezului de la FC Botoșani este de 330.000 de euro.

Edjouma are un contract cu FCSB pe patru ani și va fi plătit cu 14.000 de euro pe lună. Suma a fost confirmată de finanțatorul echipei.

A durat negocierea la salariu, a zis că fără 14.000 sau 15.000 nu vine. S-a ajuns la 14.000, s-a făcut o medie. N-am fost niciodată atât de bucuros de un transfer ca de transferul ăsta”, a spus Becali la DigiSport.

Latifundiarul din Pipera consideră că a dat lovitura prin aducerea lui Edjouma, despre care spune că este un jucător „unicat”.

Edjouma este un jucător cum eu nu am mai văzut până acum. De 20 de ani caut asta, caut un astfel de fotbalist. Un închizător, dar care să știe să iasă cu mingea la picior, care să dribleze, care să paseze, care să urce în atac și care să știe să și marcheze.

E unicat. Este genul de fotbalist pe care mi-l doresc de când am intrat în fotbal, dar pe care nu-l găseam”, a mai spus Becali.

Malcom Edjouma nu se află în topul salariilor de la FCSB

Chiar dacă a fost adus cu surle și trâmbițe, mijlocașul de origine franceză nu se află printre jucătorii cu cele mai mari salarii ai echipei roș-albastre. Cu toate că nici suma pe care o va încasa Edjouma nu este una mică. Fotbaliștii care primesc cele mai mari remunerații din curtea vicecampioanei sunt Florin Tănase, Claudiu Keșeru și Florinel Coman.

Cel mai bine plătit este căpitanul FCSB-ului. Tănase încasează lună de lună un salariu net de 30.000 de euro. „Decarul” roș-albaștrilor a semnat un nou contract cu FCSB vara trecută, iar salariul său a fost mărit. În plus, fiindcă a acceptat prelungirea contractului, Gigi Becali a fost de acord să îi scadă clauza de reziliere de la 5 milioane de euro, la 3 milioane de euro.

Al doilea cel mai bine plătit jucător de la FCSB este Claudiu Keșeru. Atacantul de 35 de ani are un salariu de 25.000 de euro lunar. Finanțatorul grupării din Berceni a vrut să scape de el în această iarnă tocmai din pricina salariului foarte mare, însă jucătorul l-a rugat pe Becali să nu îi rezilieze contractul pentru că nu ar mai fi putut semna cu nicio altă echipă până în vară. În acest sezon, Keșeru a trecut deja pe la două echipe, Ludogorets și FCSB și nu ar mai fi putut semna cu o a treia.

Florinel Coman are și el un salariu mare la FCSB. „Șeptarul” în care Gigi Becali își punea, până mai ieri, toate speranțele că îi va umple conturile după ce îl va vinde, este și el remunerat conform statutului de jucător-vedetă. Coman încasează în fiecare lună 20.000 de euro.

La salariile sus menționate, fiecare jucător mai are și alte bonusuri de performanță.

Urmăriți Impact.ro și pe