Sala Marii Uniri din Palatul Comitatului din Arad, restaurată cu fonduri europene. Inaugurarea a avut loc vineri
Este vorba despre sala în care s-au dus tratativele dintre oficialii români şi maghiari cu privire la soarta Transilvaniei, fiind locul unde s-au pus bazele Marii Uniri de la 1918. Aceasta a fost restaurată cu fonduri europene, de către Consiliul Judeţean Arad, iar inaugurarea a avut loc vineri.
Sala Marii Uniri din Palatul Comitatului din Arad, restaurată
Încăperea cu pricina se găsește în Palatul Comitatului Arad, fiind o clădire monument istoric ce a fost construită în 1825, iar cu ocazia inaugurării a primit oficial numele „Sala Marii Uniri”.
În plus, inaugurarea a fost marcată printr-o serie de acţiuni, cum ar fi expoziţia organizată de Agenţia Naţională de Presă Agerpres, ce prezintă publicului imagini surprinse de jurnalişti, în judeţul Arad, începând cu anul 1937. Astfel că vizitatorii pot vedea cum a evoluat urbanistic municipiul Arad sau Lipova şi Ineu, și pot deveni şi martori ai unor evenimente deosebite, precum sărbători locale, vizite de stat sau inundaţiile din anii ’70.
Am încercat să aducem, cu ocazia unui eveniment care marchează istoria României, o parte din istoria acestor locuri. Am încercat să căutăm în arhivă imagini cât mai relevante şi cât mai apropiate de momentul pe care îl trăim aici.
Agenţia Naţională de Presă este foarte cunoscută pentru transmiterea de ştiri, suntem furnizor de informaţie, suntem suport pentru site-uri, pentru televiziuni, pentru agenţiile naţionale din afara ţării, dar mai puţin cunoscut este faptul că Agenţia Naţională de Presă deţine un tezaur în ceea ce priveşte istoria fotografică, începând cu anul 1927, un volum de aproximativ 4,5 milioane de fotografii.
Încercăm de câţiva ani să digitalizăm fotografiile din arhiva AGERPRES, procesul este greoi, dar nu ne dăm învinşi, pentru că suntem conştienţi că acest patrimoniu, până la urmă patrimoniu naţional, trebuie să rămână istoriei, trebuie să rămână cercetătorilor şi mai ales trebuie să le rămână românilor, a spus directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres, Claudia Nicolae, care a participat la vernisaj.
Aceasta expoziție a fost posibilă la invitaţia Consiliului Judeţean Arad, care a dorit ca inaugurarea Sălii Marii Uniri să fie marcată şi prin prezentarea unor imagini autentice, suprinse de-a lungul istoriei.