Ieri-dimineață Vladimir Putin și-a asmuțit câinii războiului asupra Ucrainei. După un abrupt discurs mustind de mânie, unde a inclus termenii „genocid” și „nazificare”. Astfel, s-a demascat drept un mutant istoric rezultat genealogic din doi părinți, culmea!, de seminție prusaco-germană. „Mama” se numea Ecaterina cea Mare a imperiului țarist, împărăteasa care în veacul al XVIII-lea a împins spre vest frontiera rusă în Europa Centrală și spre sud până la Marea Neagră, învingând Hanatul Crimeei. „Tatăl”, nimeni altul decât ratatul pictor, Adolf Haș.
Părinți clar degenerați. Ei au trecut prin foc, sabie și obuze milioane de oameni. Actualul agresor este nebun sau un criminal cu sânge rece? A folosit cuvântul „denazificare” pentru a străpunge eficient prin urechi creierii supușilor săi încă legănați, ca și el, de aleanul unui URSS îmbălsămat. Știa că asemenea condimente în rostire vor răscoli aprigă mânie și aprobare, pentru că un om care vorbește face mai mult zgomot decât o armată care tace.
Putin a mimat diplomația și s-a jucat de-a v-ați negocierea cu oricine s-a întâlnit de la îmbuzunărirea Crimeei. Funcția rațiunii sale era pe gradația indicatoare a delirului dictatorial. A revendicat de pe poziții de forță împreună cu locotenentul său de la Externe, Serghei Ribbentrop, drepturi închipuite. Este evident că nu a vrut sub niciun chip și niciodată dezescaladarea situației.
Actul brutal de război slobozit din ultimul grăunte al gândirii era planificat de mult timp. Pentru Putin, Ucraina devenise din Mica Rusie o țară nazistă? Nimic mai absurd. Genocid? De asemenea. Fie și doar aceste două anateme lipite cu pap kaghebist ne arată profilul ego-ului său. Este ridicol și disonant. Dizarmonic, fals, crud, inadaptat.
Există oameni cărora le place să asculte minciuni, atunci când cunosc adevărul. Fatalmente, acum nu mai este cazul. Îmi vin în minte ultimele imagini ale autorului „Mein Kampf”, de pe o peliculă unde acesta apare cu câteva ore înainte de retragerea în buncărul ce avea să-i fie temporar coșciug. Felicita un grup de puștani, membri ai hitlerjugend. Un zoom îi arăta o mână ascunsă la spate, tremurând de Parkinson.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Acum televiziunile au afișat doi copii ruși în uniformă capturați de armata ucraineană. Putler i-a trimis pe front drept carne de genocid. Câtă ferocitate! El urmează cele trei principii după care se conducea lumea în romanul lui Orwell, „1984” : Libertatea este sclavia, războiul este pacea, ignoranța este forța.

Neputința în fața răului înarmat este poate cea mai teribilă dintre umilințele la care este supus omul. Nimeni nu poate fi liniștit în lume după acest atac nesăbuit al Kremlinului. Sancțiunile economice, oricât de draconice s-ar arăta, nu-l vor opri pe acest „cavaler” al apocalipsei. Deoarece este prada cinismului maxim. Un prădător captiv, pentru că așa cum scria George Eliott: „Jumătate din răul făcut pe această lume este din cauza oamenilor care vor să se simtă importanți”. Cu sau fără Parkinson. Când puterea are dreptate, dreptatea nu mai are putere.
Acum trăim cele mai groaznice zile din ultimii 75 de ani, după ce am trecut și printr-un comunism urât și rece. Vladimir Putin a coborât pe ultima treaptă a infamiei prin ordinul dat armatei lui de a lovi spitale. La un asemenea terifiant gest, nu a mai rezistat nici măcar propriu-i popor. Masive proteste au avut loc ieri în peste 40 de orașe ale Rusiei, începând cu Moscova și Sankt Petersburg. Hăndrălăi în uniforme au îndesat în dube 1.500 de oameni. Abia acolo așa-zisa democrație a murit, făcând loc nazismului.
Iată ce afirma un colonel hitlerist, un as al aviației Luftwaffe, pe numele lui Erich Alfred Hartmann, poreclit de către sovietici „Diavolul Negru”, datorită recordului său neegalat vreodată de avioane doborâte (345) în Războiul Doi Mondial: „Războiul este un loc în care tineri, ce nu se cunosc și nu se urăsc, se ucid, prin decizii ale unor bătrâni care se cunosc și se urăsc, dar nu se ucid”.
La întrebarea legitimă dacă liderul agresor a luat-o razna, așa sună părerile a doi oameni de război. Primul pe câmpul de luptă, o femeie în vârstă de 84 de ani, veteran sovietic al ultimei conflagrații mondiale. Celălalt, pe tabla de șah, marele campion, Gari Kasparov: „Putin e nebun”. Dacă este așa, omenirea se află la ceas de mare cumpănă, sub semnul unui vultur bicefal ca înlocuitor al capului de mort.