EXCLUSIV

Rușinea pe care a trăit-o Alexandru Arșinel, la 83 de ani. „Îmi tremurau genunchii și mâinile, n-am închis ochii toată noaptea”. EXCLUSIV

Alexandru Catalan 14.02.2022, 17:23
Rușinea pe care a trăit-o Alexandru Arșinel, la 83 de ani. „Îmi tremurau genunchii și mâinile, n-am închis ochii toată noaptea”. EXCLUSIV

Fostul director al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” a decis să mai amâne o vreme întoarcerea pe scenă, pentru a-și recăpata încrederea în propriile forțe. Acesta nu a putut fi prezent sâmbătă, la propriul său spectacol, pe care-l și regizează, întrucât înaintea plecării sprea teatru, pur și simplu nu s-a putut urca în mașină, din cauza stării de sănătate pe care o avea.

Rușinea pe care a trăit-o Alexandru Arșinel, la 83 de ani

Pentru prima data în cei 55 de ani de când activează pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, Alexandru Arșinel a lipsit de la spectacol. Sâmbătă, 12 februarie, a fost programat showul „Hai, Hai România”, care se joacă din 2018 pe această scenă, chiar în regia lui Alexandru Arșinel, fără însă ca îndrăgitul actor să contribuie direct la această reprezentanție.

Nu am putut efectiv să mă urc în mașină. Îmi tremurau genunchii și mâinile. Regret enorm și sper ca publicul să mă înțeleagă. Este pentru prima data în cariera mea când mi se întâmplă asta, în cei 60 de ani de carieră pe care-i împlinesc chiar în 2022. Nu am închis ochii toată noaptea, de rușine!”, a declarat Alexandru Arșinel, în exclusivitate pentru impact.ro.

Își cere iertare publicului

Fostul partener de scenă și de cuplete al Stelei Popescu, Alexandru Arșinel, s-a arătat extrem de afectat de cele întâmplate, neizbutind să-și cenzureze lacrimile în momentul discuției telefonice.

Nu mi-a fost niciodată parcă atât de greu ca-n aceste ultime săptămâni! Am urcat pe scenă în multe momente dificile pentru mine. Și după ce suportasem diferite intervenții medicale, fie după transplantul de rinichi, fie după operațiile la  inimă, fie chiar în perioada asta a ultimilor ani, când infectările cu COVID-19 se aflau într-o fază în care nimeni nu știa exact ce va urma. Acum mi-a fost imposibil, imposibil! Și am simțit o rușine fără egal. Sper ca publicul să mă ierte și să înțeleagă situația…”, a indicat cu vocea înecată în lacrimi fostul director general al Teatrului „Constantin Tănase”.

Alexandru Arșinel, un actor care joacă pe scenă și ne încântă ca puțini alții de șase decenii

Fusese la repetiții cu o zi înainte

Arșinel dă asigurări că a încercat să facă tot posibilul pentru a ajunge la spectacolul cu pricina:

Am mers și la repetiții, fiindcă e normal să reiei anumite spectacole. Asta s-a întâmplat vinerea trecută. Dar sâmbătă seara mi-a fost cu neputință. L-am sunat pe directorul tehnic al teatrului și i-am spus cu ce mă confrunt. Sper să mă fi înțeles și colegii mei, pe care-i rog din tot sufletul meu să mă ierte!”.

Și-a chemat toată familia lângă el

La cei 83 de ani ai săi, pe care-i va împlini la începutul lunii iunie, Alexandru Arșinel a rămas probabil cea mai cunoscută figură a teatrului de revistă românesc, mai ales după dispariția fostei sale partenere, Stela Popescu, din urmă cu cinci ani.

Cred că și tot ce s-a întâmplat în ultima vreme în jurul numelui meu a contat! S-au adunat cam multe și cred că nu am realizat că uneori te pot birui și poveștile astea, nescrise din jurul scenei! Mi-am adunat azi toată familia lângă mine, ca să vorbim despre cele întâmplate”, a adăugat același Arșinel.

Fostul director al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” a decis să mai amâne o vreme întoarcerea pe scenă, pentru a-și recăpata încrederea în propriile forțe:

Nu abandonez teatrul! Nu, nu, nici pomeneală! Îmi propun să revin peste câteva săptămâni, la începutul primăverii. Asta e promisiunea mea. Promisiunea lui Alexandru Arșinel!”

Actorul de revistă s-a confruntat în ultima perioadă cu o agravare a stării sale de sănătate. Chiar la 1 februarie el a fost internat pentru o noapte la Spitalul de Urgență din București, din cauza unui puseu de tensiune, acuzând o stare generală rea. În plus, actualul primar general, Nicușor Dan, a decis recent eliberarea sa din funcția de director artistic al teatrului, Alexandru Arșinel păstrându-și doar colaborarea cu instituția din postura de simplu actor.

Urmăriți Impact.ro și pe