Rusia ar putea declanșa războiul și în Republica Moldova. Mesajul tranșant transmis de la Kremlin

Beatrice Dumitru, Mihai Ianoși 24.02.2023, 20:14
Rusia ar putea declanșa războiul și în Republica Moldova. Mesajul tranșant transmis de la Kremlin

Rusia susține că Ucraina își intensifică eforturile de a invada Transnistria, regiunea separatistă a Moldovei susținută de Moscova, și a promis un „răspuns” pe măsură. Declarația Ministerului rus al Apărării a fost făcută în ajunul aniversării unui an de la ofensiva Moscovei în Ucraina. Acum, Serghei Lavrov a transmis un nou mesaj și a avertizat că Rusia este pregătită să apere regiunea separatistă Transnistria.

Rusia, amenințări la adresa Republicii Moldova

Rusia este gata să înceapă un nou război, pentru Transnistria, creată artificial de Moscova după confiscarea Republicii Moldova, iar Ministerul de Externe al Rusiei condamnă așa-zisa concentrare a forțelor militare ucrainene la granița dintre Ucraina și regiunea transnistreană a Moldovei.

Într-o declarație emisă în ziua în care s-a împlinit un an de când Vladimir Putin a trimis trupele în Ucraina, Moscova a avertizat statul vecin și țările NATO să nu se „aventureze” în privința regiunii Transnistria, menționând că Moscova este pregătită să „răspundă în mod adecvat” oricăror provocări care ar pune în pericol populația regiunii.

Rusia ar putea declanșa războiul și în Republica Moldova. Ce mesaj a transmis Serghei Lavrov
Transnistria este regiunea separatistă aflată sub controlul Rusiei.

În legătură cu acumularea semnificativă de personal și echipament militar ucrainean în apropierea graniței dintre Ucraina și Transnistria, după cum a menționat Ministerul Apărării al Federației Ruse, desfășurarea de artilerie plasată în poziție de tragere, precum și creșterea numărului la un nivel fără precedent al zborurilor cu drone ucrainene deasupra teritoriului transnistrean, avertizăm SUA, NATO și acoliții lor ucraineni să nu întreprindă acțiuni aventuroase”, se arată în comunicatul emis de MAE rus.

Armata Federației Ruse va răspunde provocărilor regimului de la Kiev

Diplomația de la Moscova spune că sprijină rezolvarea oricărei probleme „prin mijloace politice și diplomatice”, dar în același timp avertizează că „armata Federației Ruse va răspunde provocărilor regimului de la Kiev, dacă va avea loc vreun fel de acțiune”, asigurând „protecția compatrioților din regiunea transnistreană”.

Orice acțiune care va reprezenta un pericol pentru ei va fi considerată, în conformitate cu legile internaționale, ca un atac asupra Federației Ruse”, a mai precvizat Ministerul rus de Externe.

Chișinăul nu a confirmat informațiile Moscovei potrivit cărora în apropierea graniței dintre Ucraina și regiunea transnistreană se înregistrează o acumulare semnificativă de personal și tehnică militară a unităților ucrainene.

Remarcăm că, în prezent, nu există amenințări directe la adresa securității militare a statului”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Apărării al Republicii Moldova.

În contextul în care Republica Moldova trece prin provocări de securitate fără precedent, președintele Republicii Moldova Maia Sandu s-a aflat, joi, la București, unde a discutat cu Klaus Iohannis. Întâlnirea a venit la o zi după ce liderul de la Cotroceni și-a reiterat sprijinul pentru țara vecină.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...