Preşedintele Republicii Moldova a ajuns la București. A fost primită la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis

Elena Avramescu 23.02.2023, 14:30
Preşedintele Republicii Moldova a ajuns la București. A fost primită la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis

În cursul zilei de mâine, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, urmează să ajungă la Bucureşti într-o vizită de lucru. Administraţia Prezidenţială a făcut acest anunț, spunând că preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, la Palatul Cotroceni, cu omologul său.

Maia Sandu, în vizită la București

UPDATE 23 februarie, ora 14:30. În urmă cu câteva minute, Maia Sandu, a fost primită joi, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis. Preşedintele Republicii Moldova efectuează o vizită de lucru la Bucureşti.

Știre inițială

Toate consultările politice ce vor avea loc între preşedinţili Klaus Iohannis şi Maia Sandu se înscriu în cadrul cuprinzător al cooperării strânse în plan bilateral şi european, precum şi al susţinerii clare şi ferme a României pentru Republica Moldova şi pentru rezilienţa sa.

„În cadrul discuţiilor vor fi abordate proiectele comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educaţie sau societate informaţională, cu accent pe iniţiativele menite să conecteze Republica Moldova cu spaţiul Uniunii Europene, cu beneficii reale şi concrete pentru cetăţenii Republicii Moldova. Vor fi discutate, totodată, stadiul şi sprijinul României privind parcursul european al Republicii Moldova”, arată Administraţia Prezidenţială.

În plus, cei doi preşedinţi vor avea un schimb de opinii cu privire la provocările de securitate, precum şi modalităţile de gestionare a efectelor economice, sociale şi umanitare ale agresiunii Rusiei în Ucraina.

Maia Sandu si Klaus Iohannis, intalnire la Cotroceni
Klaus Iohannis si Maia Sandu. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Preşedintele Joe Biden și-a arătat sprijinul total pentru Chișinău

Cu doar o zi în urmă, preşedintele american Joe Biden a reconfirmat marţi seara sprijinul puternic al SUA pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova în cursul unei întâlniri cu Maia Sandu, asta în timp ce la Moscova, preşedintele rus Vladimir Putin a abrogat un decret din 2012, în care era menționat faptul că Rusia vrea noi modalităţi de rezolvare a conflictului transnistrean.

În momentul în care s-a întâlnit cu Maia Sandu, Joe Biden a ținut să vorbească despre asistenţa în curs de desfăşurare a SUA pentru a ajuta Republica Moldova să-şi consolideze rezilienţa politică şi economică, dar și agenda sa de reformă democratică şi securitate energetică, pentru a face putea face faţă efectelor războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

În plus, Maia Sandu a fost prezentă la discursul lui Biden de la Castelul Regal din Varşovia în care preşedintele american s-a referit şi la situaţia complicată din Republica Moldova.

„A fost un privilegiu să-l cunosc şi să ascult discursul istoric al lui Joe Biden, la Varşovia’, a declarat preşedinta Maia Sandu după ce liderul american a spus că e mândru să fie alături de moldoveni. ‘Moldova preţuieşte libertatea şi ne angajăm să rămânem parte a lumii libere. Recunoştinţa mea sinceră faţă de preşedintele Biden pentru sprijinul său neclintit pentru Moldova şi pentru solidaritatea cu noi”, a scris Maia Sandu pe Twitter.

Cu numai o zi în urmă, preşedintele rus Vladimir Putin a decis să-și revoce decretul din 2012 care se referă la cursul de politică externă a Federaţiei Ruse și prevedea faptul că Rusia se va apropia de UE şi SUA, va respecta suveranitatea Republicii Moldova şi integritatea teritorială a tuturor ţărilor.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...