În multe localități din Banat, de Rusalii, se sărbătorește hramul bisericii. Rugă sau Nedee, așa se numește celebrarea care implică atât slujbe religioase, cât și petreceri câmpenești sau adunări la casele gazdelor mândre de oaspeți – „goșci”, așa cum sunt numiți în limbajul regional.
Conform tradiției, cu cât sunt mai mult „goșci” cu atât se adeverește că gazda e om bun și gospodar. Pe vremuri, etalonul era unul evident: cât mai multe mașini parcate “la stradă”. Dovada că cel care primește oaspeții este avut și în casă sunt gospodine pricepute, care aștern mesenilor belșug de bucate.
Vorbim de faimoasa “zupă” de găină, fiartă încetuț cu morcovi, pătrunjel, păstârnac, telină, ceapă și chiar cartofi, musai alături de carnea de la o găină bătrână care să-i dea o minunată culoare aurie.
Carnea fiartă, alături de legumele folosite pentru a da savoare “zupei”, este servită apoi însoțită de un sos de roșii – din bulionul păstrat în șpais peste iarnă sau cu mărar proaspăt din grădină. Paserate bine împreună formează faimosul “rinflaish”, cel mai probabil de proveninență șvăbească, o specialitate a gospodinelor din Banat.
Urmează friptura cu cartofi noi și, poate incredibil pentru cât se poate consuma la o masă de sărbătoare, sărmăluțele învelite în foi de viță de vie. Sau carne la grătar pregătită în curte.
Cât despre desert, aici intră în schemă rețete păstrate cu sfințenie în vechi caiete de bucate. Cu denumiri uneori curioase, gen “Prăjitură Lepa Brena”, după numele unei faimoase cântărețe din Serbia învecinată. Oricum, sunt multe și delicioase.
După slujba de la biserică și masa îmbelșugată, gazdele și oaspeții merg la spectacolele folclorice organizate de primării, iar copii se distrează
Acum sunt, pentru ei, tobogane gonflabile și ateliere de pictat pe față. Pe vremuri însă, un carusel și tot felul de tarabe cu mingi legate cu elastic sau așa numitele “limba soacrei” – dispozitive din hârtie care se întindeau când suflai în ele, alături de pălăriile tip Dallas, scoteau mulți bani din buzunarele părinților sau bunicilor prezenți la sărbătoare.
Tradiția rămâne, fără prea multe schimbări, iar Rusaliile din Banat au modul lor aparte de desfășurare.