Rugămintea neaşteptată făcută de Zelenski pentru agricultorii din Ucraina. Ce trebuie să facă în zilele următoare: „Cât mai mult”

11 03. 2022, 20:59

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a venit acum cu o solicitare care i-a luat prin surprindere pe ucraineni. Chiar dacă cu toții sunt sub tirul rachetelor rusești, șeful statului le-a cerut agricultorilor ucraineni ca în pofida invaziei ruse să facă eforturi pentru a menţine nivelul producţiei de cereale. Așadar, le-a cerut acestora să iasă pe câmpuri și să cultive cerealele.

Rugămintea neaşteptată făcută de Zelenski pentru agricultorii din Ucraina

„În toată ţara (…), primăvara aceasta, la fel ca în fiecare primăvară, trebuie să însămânţăm peste tot – cât mai mult posibil”, a subliniat Zelenski într-un mesaj video. „Totul depinde de oameni, pentru că aici este vorba despre viaţă”, a insistat preşedintele ucrainean.

Ucraina este cunoscută în Europa ca un producător important de cereale iar președintele Volodimir Zelenski știe că agricultura este o ramură foarte importantă a economiei, așa că le-a cerut agricultorilor să facă tot posibilul pentru a face însămânțarea de primăvară. Pe plan mondial, Ucraina reprezintă al cincilea cel mai mare exportator de grâu şi lider global la exportul de ulei de floarea soarelui.

Rugamintea neasteptata facuta de Zelenski pentru agricultorii din Ucraina

Putin ar plănui un atac terorist la centrala nucleară de la Cernobîl

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, a tras un semnal de alarmă și a spus că Uniunea Europeană va întâpmina probleme în ceea ce privește aprovizionarea cu cereale, iar alternativa este greu de găsit. Cerealele din Ucraina sunt folosite în Uniunea Europeană în mai multe sectoare agroalimentare, inclusiv pentru creşterea porcilor. Se pare că acum și acest sector poate fi în pericol.

Planurile Rusiei merg însă înainte, iar ultimele informații apărute recent spun că liderul de la Moscova ar plănui un atac terorist la centrala nucleară de la Cernobîl. Informația a fost publicată chiar pe site-ul oficial al Ministerul Apărării al Ucrainei.

„Potrivit informațiilor disponibile, Vladimir Putin a ordonat pregătirea unui atac terorist la centrala nucleară de la Cernobîl”, se arată în postarea instituției.

Alte informații spun că Vladimir Putin este foarte nemulțumit de ritmul în care se desfășoară invazia Ucrainei, dar mai ales de rezultate. Acesta ar fi demis până acum nu mai puțin de 8 generali, nemulțumit că aceștia nu i-au adus victoria.