EXCLUSIV

Roxana Ciuhulescu, la un pas de leșin când a văzut mașina condusă de soțul ei cu roțile în sus: „Mi-a fugit pământul de sub picioare”. Ce s-a întâmplat, de fapt. EXCLUSIV

Ana Maria Păsat 30.01.2023, 20:49

Roxana Ciuhulescu își sprijină soțul în tot ceea ce face și ambii sunt organizatori ai unei etape naționale de Off Road. La ultima, în timpul unei demonstrații, mașina condusă de Silviu Bulugioiu s-a răsturnat, iar fosta vedetă tv a fost la un pas de leșin, potrivit mărturisirilor sale făcute în exclusivitate pentru Impact.ro. Cei doi au uitat însă acest accident și sunt gata să o ia de la capăt, dat fiind faptul că automobilismul este marea lor pasiune comună.

La un pas de leșin, după ce a fost martoră la accidentul soțului

Roxana Ciuhulescu, vedeta cu cele mai lungi picioare din România este femeia-șofer unicat. Are aproape toate categoriile de permis auto și niciodată nu a avut carnetul suspendat. A fost pasionată încă din copilărie de mașini, iar în prezent se ocupă și de organizarea unei etape naționale de OFF Road, împreună cu soțul său, și el un mare pasionat de automobilism.

De altfel, acest hobby comun i-a și adus împreună, cei doi cunoscând-se la un eveniment organizat de Silviu Bulugioiu, la care Roxana fusese invitată să-l prezinte. Recent însă, fosta vedetă tv a fost la un pas de leșin, după ce a fost martoră la accidentul soțului:

„Suntem organizatori de etapă națională de Off Road și, ca organizatori, facem și traseele. Am și participat, dar la alte etape, nu la cele organizate de noi. La ultima etapă, când Silviu a făcut demonstrativa pentru una dintre clase, s-a răsturnat, cu roțile în sus.

Mi-a fugit pământul de sub picioare. Alergam spre el și parcă aveam senzația că sunt pe o bandă care mergea în sens invers. Mașinile sunt însă bine asigurate, aici nu e de joacă. El a râs, eu am simțit că leșin, îmi tremurau picioarele.

Nu există echipaj, la profesioniști, care să nu se fi răsturnat. Și eu m-am răsturnat, dar nu cu mine la volan, la una dintre primele mele curse. Adrenalina, viteza, astea fac frumusețea acestui sport”, ne-a spus Roxana, exclusiv pentru Impact.ro.

Motivul pentru care nu mai conduce motocicleta

Deși are permisul pentru toate categoriile auto, de ceva ani, Roxana nu mai conduce motocicleta, iar motivul ni l-a dezvăluit chiar aceasta:

„Am avut un accident cu ani în urmă și de atunci nu mai merg cu motorul. Eram singură. Eu eram pe stradă, m-am speriat de o căruță. De atunci, m-am mai urcat pe motocicletă, dar m-am dus în pădure. Am încercat să mai merg pe șosea, dar când aud zgomot de mașină în spate, mă sperii”.

Roxana Ciuhulescu
Roxana Ciuhulescu

Candidează pentru funcția de președinte al FR de Automobilism

Altfel, Roxana Ciuhulescu își susține soțul care va candida pentru funcția de președinte al Federației Române de Automobilism, în cadrul alegerilor programate pentru data de 18 februarie:

„Silviu va candida la funcția de președinte al FR de Automobilism. Soțul meu are peste 30 de ani de automobilism. Are un CV impresionat, pe lângă experiența din motor sport. A fost manager la multe companii multinaționale”.

La rându-i, Silviu Bulugioiu a mărturisit care este principalul motiv pentru care va candida:

„Legătura cu motorsportul a început încă din anii studenției și, în paralel cu ea, profesional, am desfășurat o vastă activitate în managementul diferitelor departamente și structuri a unor companii de renume mondial. T

ot acest mix, împreună cu experiența acumulată și rezultatele dovedite au făcut ca pentru alegerile din cadrul FRAS să-mi fie propusă participarea în postura de candidat la funcția de președinte a Federației Române de Automobilism Sportiv. Această propunere onorantă, am acceptat-o cu încredere și din dorința de a aduce managementul federației la un nivel înalt”.

Moștenire de familie

Deși are doar 4 ani și jumătate, Cezar, fiul celor doi, este și el înnebunit după mașini: „Cezar e înnebunit după mașini, e jale dacă Silviu pornește mașina de concurs și nu se urcă și el. Probabil mai încolo o să meargă la karting, deocamdată mi se pare că e prea mic”, a completat fosta prezentatoare tv și fosta participantă la „Survivor”.

Urmăriți Impact.ro și pe