Roxana Ciuhulescu a avut și are în acest an o activitate cât se poate de intensă. „Am făcut în niciun an, câți alții în șapte”, ne mărturisește aceasta. Vedeta cu cele mai lungi picioare din România lucrează în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, a participat la Survivor, a fost solicitată pentru diverse reclame, zilele trecute a concurat și la o etapă importantă de ciclism, iar în prezent pregătește organizarea etapei a 5-a din Cadrul Campionatului Național de Off Road, pentru care a avut nevoie de un buget de 15.000 de euro.
Pentru Roxana Ciuhulescu, viața a continuat la fel de intens și după participarea sa la Survivor, acolo unde a fost eliminată după doar două săptămâni, pe motive medicale. Fosta prezentatoare tv și-a continuat munca sa ca angajat al MTS, iar recent a concurat, în premieră, într-o competiție oficială de ciclism. În paralel însă, vedeta cu cele mai lungi picioare din România s-a ocupat de organizarea etapei a cincea din Cadrul Campionatului Național de Off Road, pentru care a reușit să strângă bugetul necesar, de 15.000 de euro, pentru desfășurarea competiției în condiții optime.
„Am muncit trei luni pentru această etapă, iar bugetul se ridică la aproximativ 15.000 de euro. Am făcut nici într-un an, câți alții în șapte”, ne-a declarat aceasta.
Etapa a 5-a din Campionatul Național de Off Road va debuta vineri, 08 septembrie, la Șotânga, Dâmbovița, și se va încheia duminică, 11 septembrie. Competiția se desfășoară sub egida Ministerului Sportului (M.S.), al Federației Române de Automobilism Sportiv (F.R.A.S.) și al Comisiei Naționale de Off Road.
Până să înceapă pandemia de covid, CORB-ii obișnuiau să organizeze și TRIALUL, dar care odată cu restricțiile, aceasta a fost scoasă din calendarul competițional. La etapa de la Șotânga, duminică, 11 septembrie, Campionatul de TRIAL va fi din nou proba super specială pentru sportivii aflați la Start, dar și atracție pentru locuitorii din Dâmbovița.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Traseele pentru cele 6 clase sunt frumoase și pline de aventură, fiecare zi va fi o nouă provocare pentru echipaje.
„Ca în fiecare an, și anul acesta pregătim trasee frumoase și pline de aventură, astfel că fiecare zi va fi o nouă provocare. Traseele vor avea între 60 și 80 km lungime și vor fi diferențiate ca grad de dificultate, în funcție de categoria de participare. Vom mergem pe formatul clasic al unei etape de campionat cu două zile de Trophy și una de Trial iar la final, festivitatea de premiere”, a specificat Roxana Ciuhulescu.
Clasa Hobby este categoria pentru cei care vor să se acomodeze cu rigorile unui concurs înainte de a face pasul către Campionatul Național de Off Road. Participanții acestei clase vor avea de parcurs zilnic un traseu aproximativ de 80 km. Traseul este un antrenament pentru navigatori și o ocazie pentru toți participanții de a-și testa capacitățile și abilitățile de pilotaj, viteza de reacție și adaptabilitate la echipă. Concurenții se acomodează cu atmosfera și își cunosc viitorii adversari. Copiloții vor avea ocazia să navigheze pe road book și, ca măsură de siguranță, vor primi un track pentru confirmarea pozițiilor.
La probă sunt acceptate însă doar mașini de teren cu tracțiune 4×4 și anvelope cu profil minim AT. Sportivii clasei Hobby vor avea de parcurs un traseu special în care vor trebui să găsească selfie point-urile pregătite de organizatori pentru ei, dar și un trial în care să-și poată etala abilitățile într-un mediu controlat. Această clasă nu punctează în Campionatul Național de Off Road.