Un român din Cluj, stbilit în Hong Kong, a dat lovitura pe timpul pandemiei. A devenit magnat după ce a început să vândă măști, dintr-o întâmplare. La început voia să le achizționeze pentru angajații săi, dar ulterior a ajuns să vândă pentru mai multe guverne din întreaga lume. Povestea lui a fost relatată și de cei de la The Guardian.
Ovidiu Olea este antreprenor și locuiește în Hong Kong. Deține o firmă mică ce se ocupă cu tehnologia de plată, iar în subordinea sa are 20 de angajați. Povestea lui începe la finalul lunii ianuarie, atunci când voia să facă rost de măști de protecție pentru angajații săi.
Cotidianul britanic ”The Guardian” relatează povestea românului ajuns, în nici jumătate de an, ”mogul al măștilor”.
”La sfârşitul lunii ianuarie, când coronavirusul s-a extins dincolo de Wuhan, Olea a decis că va cumpăra măşti pentru angajaţii săi. Locuieşte în Hong Kong, unde conduce o firmă de tehnologie de plată. Personalul său nu este mare – doar 20 de angajaţi – dar găsirea chiar şi a câteva sute de măşti s-a dovedit a fi grea. O parte a problemei a fost că anul trecut, după ce protestatarii din Hong Kong au folosit măşti pentru a-şi ascunde identitatea, guvernul chinez a restricţionat proviziile de pe continent. Înainte de pandemie, jumătate din măştile lumii erau fabricate în Chin. Acum, odată cu producerea în regim forţat, această cifră poate ajunge la 85%. Dacă China nu îţi trimite măşti, probabil că nu vei avea. Nu avem măşti, i-au spus farmaciile locale lui Olea, dar dacă găsiţi dumneavoastră, le vom cumpărăm noi de la dvs”, scrie The Guardian, citat de Adevarul.ro.
Potrivit aceleiași publicații, din februarie, atunci când pandemia începuse să acapareze planeta, Olea a cumpărat și vândut un milion de măști N95 de la North Safety Products. În luna martie, deja românul devenise distribuitor de măști cu trei pliuri chinezești, ca cele pe care majoritatea populației alege să le poarte.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”El a vândut măşti guvernului din Hong Kong, ţărilor europene, prin diplomaţii lor din Hong Kong şi China, şi companiilor europene, care le doreau pentru angajaţii lor. Olea spune că a vândut aproximativ 48 de milioane de măşti”, relatează cotidianul britanic.
Ovidiu Olea a povestit pentru Adevărul peripețiile prin care a trebuit să treacă de la achiziționarea măștilor, din Africa de Sud, până la depozitarea lor în Hong Kong.
După îndelungi căutări clujeanul a reușit să contacteze o fabrică din Africa de Sud care producea măști pentru mineri. Pentru a-i convinge că este de bună credință antreprenorul nostru a trebuit să plătească integral prețul a 500.000 de măști, în avans. Acest lucru l-a și diferențiat de celelalte companii din lume care apelaseră la același furnizor. Cei din Africa de Sud au avut încredere în el și au decis să-i livreze marfa.
”Având în vedere că aveam bani în bancă şi nu făceam nimic cu ei, am zis să fac o investiţie. Domeniul meu de activitate fiind sistemele de plată ştiam nişte administratori de farmacii cu desfacere la public. I-am sunat, i-am întrebat dacă le convine preţul şi mi le-au cumpărat toate în mai puţin de un minut, în condiţiile în care eu nici nu le aveam”, a decalrat Olea pentru Adevărul.ro
Transportul acestor produse din Africa de Sud până în Hong Kong ar putea deveni scenariu de film. El a trebui să-și securizeze marfa mai ceva ca Pablo Escobar la trasnportul drogurilor peste graniță.
Dat fiind faptul că „mişunau mai mulţi indivizi în jurul fabricii şi dădeau bani grei şoferilor de camioane pentru a le preda măştile”, românul a fost nevoit să angajeze o firmă de securitate ai cărei angajați erau înarmați până în dinți.
„Iniţial, era vorba despre un transport de 35 de minute, de la fabrică la aeroportul din oraş, apoi la aeroportul din Johannesburg şi de acolo, pe cale aeriană, în Hong Kong. Dar a apărut o problemă, având în vedere că marfa nu putea fi transportată cu avionul din Durban (oraşul unde se afla fabrica de măşti-nr) la Johannesburg. Drumul de circa 500 de kilometri, de vreo 14 ore, trebuia făcut cu TIR-ul”, povestește clujeanul.
Escorta era formată din trei mașini și șase agenți de securitate înarmați ca de război.
„Maşinile au trebuit marcate, pentru că regula în Africa de Sud este că dacă eşti înarmat pentru uz personal nu trebuie marcată maşină, dar oamenii aveau arme ca pentru război, aşa că au mers cu maşini marcate, lucru care a atras şi mai multă atenţie”.
Drumul care trebuia să dureze 14 ore a ajuns să fie realizat în 27 de ore, deoarece pe drum, şoferul a trebuit să facă pauză de somn.
„Cum firma nu-i plătea să stea la un hotel, au oprit TIR-ul în mijlocul Africii să doarmă şoferul. În acest timp, cei de la firma de securitate au trebuit să patruleze în zonă”, povesteşte Ovidiu.
Într-un final, după două săptămâni, întreaga marfă a ajuns în Hong Kong. Iar la două ore de la depozitarea sa, bărbatul mai rămăsese cu 100.000 de măști pe care le-a ținut de rezervă. Restul produselor au fost vândute.
În aproximativ o lună, Ovidiu Olea va trece la producția de măști în Hong Kong, iar până la sfârșitul anului estimează că va începe o linie de producție și în România.