Românii vor putea primi două facturi la curent electric în luna decembrie. Va fi un efort financiar uriaş

Stan Filon, Dragos Ștefănescu 25.11.2021, 11:04
Românii vor putea primi două facturi la curent electric în luna decembrie. Va fi un efort financiar uriaş

Vin vești proaste pentru o parte dintre români, chiar în luna decembrie! Aceștia ar putea primi drept ”cadou” două facturi la energie, iar prețurile vor fi cele actuale, care au crescut simțitor în ultima perioadă. Cum s-a ajuns la această situație, citiți în rândurile de mai jos.

Românii ar putea primi două facturi la curent electric în luna decembrie

Sunt mulți consumatori din România care nu au primit factura de energie în luna noiembrie, iar aceștia se vor vedea puși în situația să plătească două facturi în luna decembrie, după cum a declarat Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

„La sfârșitul lui octombrie s-a aprobat în Parlament acea OUG 118 care s-a dat de către guvern pentru compensarea facturilor la energie electrica și gaze. S-a completat în Parlament și s-a dispus și plafonarea. Deși legea prevedea termen de 15 zile în care trebuia să se elaboreze normele de aplicare a acestei legi, acest lucru încă nu s-a întâmplat. N-avem încă norme, suntem în 24 noiembrie, și în lipsa normelor furnizorii nu știu cum să factureze și cum să aplice această lege și unii au preferat în loc să factureze la valoarea normală prevăzută din contract încălcând legea au preferat să amâne emiterea facturilor.

Romanii ar putea primi doua facturi la curent electric in luna decembrie
Romanii ar putea primi doua facturi la curent electric in luna decembrie

Consumatorii nu au fost anunțați direct

Sper că cel târziu săptămâna viitoare aceste norme să apară. Problema e că ar trebui să se aștepte acești clienți cărora nu le-a venit factură că în decembrie să primească chiar două facturi. Într-o săptămână – două să vină două facturi că să recupereze acest decalaj din cauza amânării emiterii facturilor”, a declarat Zoltan Nagy.

Consumatorii nu au fost înștiințați direct de ”surpriza” pe care le-o pregătesc furnizorii de energie, deoarece aceștia au făcut un anunța pe site sau în presă. „Pentru ceilalți probabil nu contează atât de mult clientul și nu dau foarte mult pe comunicarea față de client”. Întrebat dacă acești furnizori riscă vreo sancțiune, vicepreședintele ANRE a precizat că omisiunea va fi sancționată „dacă se va găsi temei legal”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...