Autoritățile continuă să încurajeze imunizarea populației, în contextul pandemiei de coronavirus. Începând de astăzi, au fost anunțate o serie de schimbări importante inclusiv pentru românii vaccinați cu serul Johnson&Johnson. Aceștia se pot programa la rapel, deși inițial vaccinul era recomandat în doză unică. Iată ce trebuie să știi despre vaccinarea cu acest ser.
Luni, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că românii care s-au vaccinat cu serul produs de Johnson&Johnson se pot programa pentru rapel, în ciuda faptului că serul era recomandat pentru administrare inițial în doză unică. De astăzi, cetățenii vor putea să se vaccineze cu unul dintre serurile pe bază de ARN Mesager (Comirnaty/Pfizer BioNTech sau Spikevax/Moderna), dar și, la cerere, tot cu serul Johnson&Johnson, spun autoritățile.
CNCAV a menționat că Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a adus îmbunătățiri aplicației ROVACCINARE și astfel a implementat două noi funcții. Există posibilitatea de programare pentru doza de rapel (booster) și pentru persoanele imunizate cu Johnson&Johnson. Condiția pentru doza de rapel este să fi trecut 180 de zile de la administrarea primei doze. De asemenea, în cazul persoanelor imunocompromise vor fi programate automat pentru doza a treia, dacă s-au imunizat deja cu unul dintre cele două vaccinuri bazate pe tehnologia ARN Mesager.
Autoritățile recomandă celor care au făcut prima doză cu vaccinul produs de Johnson&Johnson să genereze certificatul verde Covid înainte de doza booster cu unul dintre serurile de la Pfizer sau Moderna, pentru că valabilitatea certificatelor cu a doua doză a acestora, pe teritoriul României, are o valabilitate care începe după 10 zile de la data vaccinării.
CNCAV a mai precizat faptul că persoanele care s-au imunizat în schemă completă cu serurile de la Pfizer sau Moderna au recomandare de a efectua doza de rapel cu același vaccin. De asemenea, cei care au primit inițial serul de la AstraZeneca, ar trebui să efectueze rapelul cu unul dintre produsele pe bază de ARNm, Pfizer sau Moderna.
Administrarea dozei de rapel pentru Covid-19 se recomandă în special:
Pentru administrarea dozei de rapel, românii pot apela la platforma ROVACCINARE, dar și prin prezentarea directă, la centrele de vaccinare sau în cabinetele medicilor de familie.