Toate oraşele mari ale României s-au umplut de clădiri de apartamente. Dacă îți doresti să-ți achizitionezi o locuință, atunci ar trebui să afli cât costă metrul pătrat pentru un apartament în București, Cluj-Napoca, Iași sau Timișoara. Cu cât a crescut tariful în luna mai și unde sunt cele mai scumpe locuințe vei afla din rândurile următoare!
Prețurile locuințelor cresc de la lună la lună. Cât a ajuns să coste metrul pătrat în mai
Vești proaste pentru persoanele care doresc să își cumpere un apartament! Potrivit directorului de marketing Imobiliare.ro, Daniel Crainic, tarifele continuă să crească în marile orașe ale României.
Chiar și așa, cererea pentru locuințe a crescut cu 13% în luna mai. Cele mai scumpe apartamente se găsesc în Cluj-Napoca. Acolo, un metru pătrat a ajuns să coste mai mult de 2.400 de euro. În schimb, Iașiul are cele mai ieftine locuințe.
„În ultimele 30 de zile, cererea atât pe segmentul chiriilor cât și al vânzărilor a înregistrat un avans important față de luna anterioară, la nivel național.
În ceea ce privește achiziția, avem un avans al cererii de 13%, în vreme ce interesul pe chirii a crescut cu 30%. Orașele unde cererea a crescut cel mai mult sunt Constanța, Sibiu, Oradea, Timișoara și Brașov”, a declarat Daniel Crainic.
Tariful unui metru patrat pentru un apartament in marile orase
Cât costă metrul pătrat pentru un apartament din București
În Capitală, un metru pătrat util costă 1.747 de euro, în condițiile unui avans de 3,3% față de aprilie. Cei interesați de achiziționarea unei locuințe dintr-un bloc vechi trebuie să știe că un metru pătrat costă în jur de 1.602 de euro.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
În schimb, unitățile locative nou-construite au înregistrat un avans uriaș, de 5,1%. Acest lucru înseamnă că un metru pătrat costă circa 1.833, conform sursei menționat mai sus.
Persoanele care doresc să se mute într-un oraș mai liniștit, de exemplu în Brașov, trebuie să știe că tariful unui metru pătrat se ridică la aproximativ 1.614 de euro. În cazul blocurilor vechi, avansul înregistrat a fost de doar 2%. Astfel, tariful unui metru pătrat a ajuns la 1.504 de euro.
În schimb, locuințele noi au consemnat o creștere importantă de 5,1%, de la 1.643 la 1.726 de euro pe metru pătrat, potrivit celor de la Imobiliare.ro. Prețuri destul de mari găsim și în Constanța, unde s-a înregistrat o creștere de 0,6%,de la 1.475 la 1.484 de euro pe metru pătrat util.
Referitor la valoarea de listare pentru imobilele vechi, aceasta a crescut într-un ritm ușor față de luna precedentă, respectiv de la 1.448 de euro la 1.454 euro pe metru pătrat, în timp ce apartamentele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au resimțit o majorare de 0,8%, ajungând la prețul mediu de 1.529 de euro pe metru pătrat.
Iașiul, cel mai accesibl oraș pentru cumpărarea unei locuințe
Într-un top al celor mai accesibile orașe din țara noastă, o poziție fruntașă ocupă Iașiul, acolo metrul pătrat util costă între 1.274 și 1.312 de euro.
Apartamentele din blocurile vechi au înregistrat un declin ușor, de 0,6% mai exact (de la 1.289 la 1.281 de euro pe metru pătrat), în vreme ce pe segmentul rezidențial nou a avut loc un avans de 5,6% (de la 1.264 la 1.335 de euro pe metru pătrat).
În schimb, prețurile apartamentelor din Timișoara au crescut într-un ritm ușor, mai exact cu 0,6%, luna trecută, de la o medie de 1.443 de euro pe metru pătrat, la 1.451 de euro pe metru pătrat.
Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...