Aeroportul din Iaşi, gata până la sfârşitul lui 2023. Cum va arăta al doilea aeroport ca mărime din România

Andra Daoud 11.05.2022, 23:51

Al doilea cel mai mare aeroport ca suprafață din România ar urma să fie gata până la finalul anului 2023. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul de dezvoltare a Aeroportului Internațional Iași. Acesta prespune extinderea terminalelor pentru pasageri și alte facilități care ar urma să fie gata într-un an și jumătate.

Aeroportul Internațional Iași va fi gata până la finalul anului viitor

Lucrările de extindere a aeroportului din Iași au fost aprobate, iar contractul de finanțare a fost semnat, anunță ministrul Transporturilor. După finalizarea lucrărilor, mai exact la sfârșitul anului 2023, acesta ar urma să fie al doilea cel mai mare aeroport ca mărime din România.

Valoarea eligibilă a proiectului se ridică la 303 milioane de lei, iar 85% din sumă provine din fonduri FEDR. Restul de bani provin de la bugetul de stat (39 de milioane), respectiv de la R.A. Aeroportul Iași (6 milioane).

Din acești bani urmează să fie construit un nou terminal pentru pasageri, să fie reconfigurată rețeaua de drumuri de acces și spațiile de parcare. Noul terminal ar urma să aibă, potrivit proiectului, o suprafață de 31.210 metri pătrați, în timp ce suprafața drumurilor de acces, după extindere, va ajunge la aproape 22.000 de metri pătrați. Parcarea se va întinde și ea pe o suprafață de 4.600 de metri pătrați. Proiectul ar trebui să fie finalizat până în decembrie 2023.

Cel mai lung tunel din România, cu un pas mai aproape de a deveni realitate

Aeroportul de la Iași nu este singurul proiect al Ministerului Transporturilor. Sorin Grindeanu a anunțat recent că va începe a doua etapă de licitație pentru cel mai lung tunel din țara noastră. Acesta ar urma să aibă o lungime totală de 13 km, câte două benzi de circulație pe fiecare sens, 65 de viaducte, poduri și pasaje.

Contractul pentru realizarea tunelului prevede 12 luni pentru proiectare și încă 36 de luni pentru execuția lucrărilor. Grindeanu a transmis că cel mai dificil lot al autostrăzii Transilvania cuprinde și tunelul Meseș, cu o lungime de 2,9 km.

„CNAIR a transmis la ANAP (n.r. Agenția Națională pentru Achiziții Publice) pentru validare documentația pentru etapa a 2-a a licitației Tronsonului Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău, care include și Tunelul Meseș (Autostrada Transilvania). Prima etapă a licitației pentru acest lot a fost lansată, în luna aprilie 2020, la un preț estimat de 4,5 miliarde de lei (fără TVA). Cel mai dificil lot al autostrăzii Transilvania are o lungime de 41 de km din care 2,9 km reprezintă tunelul Meseș, cu un cost estimat de aproximativ 1 miliard de lei (fără TVA).”, a transmis ministrul, pe Facebook.

 

 

Urmăriți Impact.ro și pe