Românii rămân fără soluții: până și mămăliga se scumpește. Cât a ajuns să coste un kilogram de mălai
Țara noastră se confruntă cu cele mai mari scumpiri din aproximativ ultimele două decenii. Iar românii cu venituri mici par să rămână fără soluții. Toate se scumpesc și aceștia se tem că nu vor mai avea ce să pună pe masă. Iată cât a ajuns să coste astăzi un kilogram de mălai.
Prețurile la alimente continuă să crească. Chiar și mămăliga este mai scumpă
Potrivit unei revizuiri făcute de Comisia Europeană, estimările privind recolta din 2022 sunt în scădere. Iar țara noastră înregistrează cea mai mică producție de porumb la hectar din ultimii cinci ani. Astfel, suntem cu mult sub media europeană.
O mămăligă pentru întreaga familie, făcută dintr-o jumătate de kilogram de mălai, a ajuns acum să coste 4 lei, cu 30% mai mult decât în toamna anului trecut. Iar un hectar cultivat cu porumb anul acesta poate asigura o masă pentru 6.000 de familii, cu 3.000 mai puțin decât în 2021.
Va fi cea mai slabă recoltă de porumb din ultimii ani
Potrivit specialiștilor, recolta de porumb din acest an va fi cea mai slabă din toată Europa. Desigur, secetă a fost pe tot continentul, dar pe România a lovit-o mult mai tare, pentru că nu este deloc pregătită, susțin aceștia.
Cristina Cionga, membru al Asociației Producătorilor de Porumb din România atrage atenția și spune că „ar trebui să investim in irigații, nu făcute la voia întâmplării, care sa vină cu soluții inteligente, care să fie făcute la timp”.
În acest an, producția de porumb în țara noastră va fi de 3,94 tone la hectar, estimează Comisia Europeană, care se traduce printr-o scădere de 33% față de anul precedent. Suntem nu doar sub media Uniunii Europene, ci și pe ultimul loc.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, aproape jumătate din suprafața totală afectată de secetă anul acesta era cultivată cu porumb. Este vorba despre 400.000 de hectare și nici până la ora actuală autoritățile nu au anunțat ce ajutor vor primi fermierii care au înregistrat pierderi uriașe pentru această cultură.
„Acolo unde nu am avut perdele de protecție, productivitatea a fost dezastruoasă, producțiile fiind între 350 kilograme până la 1200 kilograme la hectar. Unde am avut aceiași hibrizi, diferența au făcut-o perdelele de protecție, aici producția a variat între 3500 și aproape 5000 kg la hectar.”, a declarat Nicolae Marinel Horoblaga, Director SCDA Lovrin, pentru Știrile Pro TV.