Românii pot deveni proprietari pe averea Elenei Udrea. Cu cât vinde ANAF mașinile de lux ale fostului ministru

Badea Violeta 31.10.2022, 13:35

ANAF a scos la vânzare două autoturisme de lux ale fostului ministru Elena Udrea. Astfel, statul speră să recupereze o parte din prejudiciul creat de fosta blondă de la Cotroceni în dosarul Gala Bute. În prezent, aceasta se află la Penitenciarul Târgșor, loc în care își ispășește pedeapsa de șase ani de închisoare în acest dosar.

ANAF scoate la vânzare două mașini ale Elenei Udrea

ANAF vinde două autoturisme ale Elenei Udrea. Acestea au fost sechestrate în dosarul Gala Bute. Fostul ministru a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare, iar statul face acum tot posibilul să recupereze măcar o parte din prejudiciul stabilit de instanță în acest dosar. Este vorba despre nu mai puțin de 9,1 milioane lei.

Cu toate că vehiculele sunt destul de vechi, Fiscul vrea 37.971 de lei pentru un Mercedes Benz S500 și 35.368 de lei pentru Fiat 500. Prima mașină a fost fabricată în anul 2005, are 201.418 de kilometri parcurși, este pe benzină, are cutie de viteze automată și are o culoare neagră.

Cea de-a doua a fost fabricată în anul 2012, are 70.547 de kilometri parcurși, este tot pe benzină, are cutie de viteze automată și este de culoare albă.

Amintim că Elena Udrea se află la Penitenciarul Târgșor, acolo unde va sta închisă timp de șase ani pentru fapte de corupție. Pedeapsa a fost primită în dosarul Gala Bute.

Citește și Decizie de ultim moment în dosarul Elenei Udrea. Ce au hotărât magistrații astăzi, 31 octombrie!

ANAF vinde masinile Elenei Udrea
ANAF vinde masinile Elenei Udrea

ANAF vinde și mașinile lui Ioan Niculae

Totodată, Fiscul scoate la vânzare și autoturismele celebrului afacerist Ioan Niculae. Este vorba despre două mașini Jeep Wrangler. Acestea au fost fabricate în anul 2007.

Unul are 45.777 de kilometri parcurși și este de culoare roșie, în timp ce cel de-al doilea are 30.013 de kilometri parcurși și este de culoare verde.

Mașina roșie se vinde la un preț de 70.154 de lei, iar cea verde se vinde pentru 73.306 de lei. Precizăm că aceasta este a doua licitație pentru mașinile lui Ioan Niculae, ceea ce înseamnă că la prima nu s-au putut vinde.

Citește și Eliberat din închisoare, Ioan Niculae revine în forță în fotbal. Ce planuri are omul de afaceri cu Astra Giurgiu!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...