SPECIAL

Românii plătesc mii de euro pentru trei zile de vacanță pe Valea Prahovei. Cât de puțin costă un bilet de avion înainte de Revelion

Adriana Olaru 30.11.2021, 17:49
Românii plătesc mii de euro pentru trei zile de vacanță pe Valea Prahovei. Cât de puțin costă un bilet de avion înainte de Revelion

Sărbătorile de iarnă se apropie, iar românii se înghesuie la pachetele puse la dispoziție de hotelieri. Cea mai mare bătălie este pe Valea Prahovei, acolo unde ofertele sunt pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele. Ce-i drept, anul acesta sunt destul de piperate prețurile pentru cei care vor să-și petreacă vacanța la munte, într-o atmosferă de poveste.

Trei zile pot costa mii de euro

Valea Prahovei este și anul acesta printre cele mai căutate destinații de vacanță pentru cei care vor să se bucure de liniște, aer curat, zăpadă, dar și de atmosferă tradițională. În aceste condiții, o variantă ar mai fi achiziționarea biletelor de avion către mai multe țări europene, pentru că sunt destul de ieftine. Însă românii nu prea se încumetă de teama noilor restricții care ar putea fi introduse din cauza pandemiei.

Prețurile pentru sărbătorile din această iarnă sunt la fel de mari ca în anii trecuți, dacă ne raportăm la cât câștigă în medie un român. De exemplu, pentru o cameră simplă dintr-o cabană de pe Valea Prahovei, fără niciun serviciu inclus, puteți scoate din buzunar pentru trei nopți aproximativ 300 de lei de persoană, însă acestea se epuizează imediat, spun specialiștii în turism.

„În cei 300, 400 de lei nu există nimic inclus, este un fel de self-catering, adică îți faci acolo tot singur. Inclusiv, în unele cazuri, vii de acasă cu așternuturi, tu faci focul, tu îți gătești. De obicei, cabanele de acest fel sunt ocupate de cinci, șase familii și banii se împart pentru fiecare familie, așa ajungi la cei 300, 400 de lei de persoană. Baie poate fi comună sau separată, depinde”, a explicat, pentru Impact.ro, Ciprian Enea, consultant în turism.

Românii plătesc mii de euro pentru trei zile de vacanță pe Valea Prahovei. Cât de puțin costă un bilet de avion înainte de Revelion
Mii de euro pentru o vacanță pe Valea Prahovei.

Cele mai multe variante pe care le au românii sunt mult mai costisitoare, însă includ, de asemenea, mult mai multe facilități. Spre exemplu, în zonele montane, la o cabană de trei stele cu mic-dejun inclus trebuie să plătiți în jur de 800, 1.000 de lei. Prețurile pornesc de la aceste valori și pot urca destul de mult în funcție de pachetul pe care îl doriți.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Un hotel de patru stele, spre exemplu, poate să ofere pachete care încep, de persoană, de la 4.000, 4.500 de lei, pentru trei sau cinci nopți. Dar aici este inclusă și cina festivă, spre exemplu, saună, biliard sau alte lucruri de acest fel. La cinci stele discutăm deja despre o vacanță fără limită de buget, asta pentru că pe lângă cazare clienții pot comanda inclusiv o sticlă de vin care să coste 1.000 de euro, spre exemplu. În astfel de pachete, totul este tradițional, se face pomana porcului, o cameră se închiriează cu 2.000, 3.000 de euro”, mai sune Ciprian Enea.

Bilete de avion la preț de chilipir

Și nu doar în zonele de munte aleg românii să își petreacă vacanța de iarnă. Hotelurile de la mare sunt deschise și ele, iar principalele atracții sunt în interiorul acestora. Piscinele sunt la mare căutare pentru cei care vor să se relexeaze și să se bucure de căldură, departe de pârtiile pline cu zăpadă și de temperaturile scăzute. Pentru trei nopți, o persoană ajunge să plătească, la un hotel de trei stele, în jur de 1.000-1.200 de lei, în funcție de facilități.

De departe, cele mai atractive oferte sunt cele ale companiilor de zbor low-cost, care oferă bilete de avion ieftine. Un bilet pe ruta București – Bruxelles costă 149 de lei pe 27 decembrie, de exemplu. Nici variantele de cazare nu sunt foarte scumpe, în condițiile în care o noapte costă în jur de 300 de lei la un hotel decent. 149 de lei costă un bilet din București până la Viena în aceeași zi, însă oamenii se feresc de teama restricțiilor. Pentru Roma, de exemplu, un bilet de avion, pe 28 decembrie, costă 219 lei de persoană.

Urmăriți Impact.ro și pe