Românii pe care statul îi ajută cu bani pe timpul iernii. Primesc câte 500 de lei pe lună

Nicu Stan 12.08.2021, 08:04
Românii pe care statul îi ajută cu bani pe timpul iernii. Primesc câte 500 de lei pe lună

Românii pe care statul îi ajută cu bani pe timpul iernii. Primesc câte 500 de lei pe lună. Românii vulnerabili vor fi ajutați cu plata facturilor de către stat pe timpul iernii. Toate amănuntele sunt trecute într-o lege care ar putea fi adoptată în luna septembrie a acestui an, astfel încât va fi aplicată din această iarnă.

Statul acordă până la 500 de lei, pe perioada iernii, unei categorii de români. Cine poate beneficia de acest ajutor de la stat

Statul va ajuta pe parcursul iernilor o categorie de români. Consumatorii vulnerabili vor fi ajutaţi de către stat la plata facturilor în anotimpul rece. Totul este specificat într-o lege care se așteată să fie adoptată luna viitoare.

Astfel, se anunță veşti bune pentru românii cu o situație materială mai nefericită. Legea consumatorului vulnerabil ar putea fi adoptată luna viitoare, iar românii ar putea fi sprijiniţi la plata facturilor chiar începând din această iarnă.

Romanii vulnerabili vor fi ajutati de stat la plata facturilor de incalzire
Romanii vulnerabili vor fi ajutati de stat la plata facturilor de incalzire

Ministrul Energie spune că proiectul de lege ar putea intra în vigoare din această iarnă

Anunţul oficial a fost făcut chiar de către Virgil Popescu, ministrul Energiei. Virgil Popescu îşi exprimă speranţa că proiectul de lege privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul de energie vulnerabil va fi adoptat în luna septembrie. În acest moment, proiectul de lege se află în Parlament.

În plus,Virgil Popescu susţine ideea avansării termenului la care actul normativ să intre în vigoare, astfel încât consumatorii vulnerabili să poată fi sprijiniţi financiar la plata facturilor începând cu anotimpul rece care urmează. Termenul iniţial a fost anul 2022.

Legea consumatorului vulnerabil este în Camera Deputaților

“Este proiect de lege în Camera Deputaţilor, sper să fie aprobată în luna septembrie, să putem oferi această protecţie, devansa termenul de intrare în luna octombrie a anului acesta şi să avem o protecţie atât pe gaze naturale, pe energie electrică, pe lemn de foc, că populaţia se încălzeşte cu diverse… asta este o soluţie să venim să ajutăm persoanele care au nevoie cu adevărat”, a declarat ministrul Energiei, potrivit Antena 3.

Legea consumatorului vulnerabil ar trebui să intre în  vigoare din septembrie anul viitor, însă Virgil Popescu spune că termenul ar trebui devansat, întrucât la momentul ajungerii proiectului de lege în Parlament nu se scumpiseră energia și gazele.

Cine a făcut proiectul de lege

De asemenea, proiectul de lege privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie a fost făcut de specialiştii de la Ministerul Muncii.

Conform documentului, românii vulnerabili pot primi ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat, pentru gaze naturale, pentru energie electrică, precum și pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.

Care sunt românii vulnerabili. Cine va beneficia de ajutor

Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire, conform proiectului de lege, este de 810 lei/persoană în cazul familiei şi de 1.445 lei în cazul persoanelor singure.

În plus, valoarea ajutorului este, potrivit aceluiaşi proiect de lege, de 250 lei/lună pentru gaze naturale, 500 lei/lună pentru energie electrică şi de 80 lei/lună pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.

Urmăriți Impact.ro și pe