Românii care consumă steroizi în acest loc ar putea face până la 5 ani închisoare. Motivul îngrijorător al autorităţilor

Ana Anitoiu 07.07.2021, 21:05
Românii care consumă steroizi în acest loc ar putea face până la 5 ani închisoare. Motivul îngrijorător al autorităţilor

Românii care consumă steroizi, îi produc sau îi recomandă în sălile de sport ar putea face până la cinci ani de închisoare. O lege în acest sens a fost votată în Parlament și așteaptă să fie promulgată, după ce Agenția Națională Antidoping a cerut înăsprirea pedepselor aflate în vigoare.

Motivul pentru care se schimbă legea cu privire la steroizi

Astfel, cei care consumă, produc sau vând steroizi ar putea face de la un an până la cinci ani de închisoare, în contextul în care aceste substanțe pot provoca probleme grave de sănătate sau pot chiar duce la deces.

”Cunosc mai multe situații, chiar și deces survenit din cauza consumului de substanțe anabolizante. Din păcate, acest flagel nu a fost stopat, a crescut de la o zi la alta. Sterorizii și hormonii de creștere sunt prevăzuți în noua lege ca substanțe cu grad de risc, iar cei care le experimentează, produc sau livrează sub orice formă pot fi trimiși la închisoare de la un an la cinci ani.”, a spus Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness, potrivit Digi 24.

Romanii care consuma steroizi in acest loc ar putea face pana la 5 ani inchisoare. Motivul ingrijorator al autoritatilor
Un barbat in timpul unui antrenament

Agenția Națională Antidoping va putea opri competițiile private la care nu se fac teste-antidoping

Conform acestei legi ce așteaptă promulgarea, Agenția Națională Antidoping va putea opri competițiile sportive private la care nu se fac teste-antidoping. Sportivii suspendați din cauză că au fost testați pozitiv la substanțe interzise nu se vor mai putea refugia la astfel de concursuri, la fel cum obișnuiau să o facă.

Rezultatele unor studii referitoare la consumul de steroizi au arătat că între 15% și 25% dintre persoanele care merg la sala de fitness apelează la astfel de substanțe pentru creșterea masei musculare.

Ce prevede actuala lege cu privire la steroizi

În prezent, legea prevede sancționarea cu amenzi a celor care produc, oferă, vând, cumpără, distribuie, transportă sau dețin substanțe dopante cu grad mare de risc. Sancțiunile se încadrează între 7.500 și 15.000 lei. ”Oferirea, vânzarea, distribuirea, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea de steroizi anabolici sintetici, de testosteron și de derivați ai săi, de eritropoietină, de hormoni de creștere, fără drept… – amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei”, mai prevede legea.

De asemenea, conform legii aflate în vigoare, se pedepsește cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei comercializarea și deținerea în sălile de culturism și de fitness a substanțelor dopante cu grad mare de risc. În schimb, aceleași acțiuni ce privesc testosteronul și derivații săi, eritropoietina, hormonii de creștere și substanțele chimice ce cresc producerea naturală și eliberarea de testosteron sau de hormoni de creștere se sancționează cu amenzi de 20.000 de lei și până la 40.000 de lei.

”Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul sau exportul de substanțe dopante cu grad mare de risc, fără autorizație emisă de autoritățile competente… – amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei.Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de steroizi anabolici sintetici, de testosteron și de derivați ai săi, de eritropoietină, de hormoni de creștere și de substanțe chimice care sporesc producerea naturală și eliberarea de testosteron sau de hormoni de creștere, fără autorizație emisă de autoritățile competente… – amendă de la 30.000 lei la 45.000 lei”, mai arată legea.