România e gata să primească refugiați din Afganistan. Care e condiția pusă de ministrul de interne

Ana Anitoiu, Coteț Alexandru 30.08.2021, 13:14
România e gata să primească refugiați din Afganistan. Care e condiția pusă de ministrul de interne

România e gata să primească refugiați din Afganistanul recucerit de talibani, dar cu o condiție. Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a făcut luni anunțul și a explicat ce va trebui să fie respectat astfel încât afganii să ajungă pe teritoriul țării.

Câți refugiați din Afganistan poate primi România

Potrivit Ministrului Afacerilor Interne, România poate primi refugiați din Afganistan, în contextul în care există locuri în două centre de custodiu și șase centre de azil, dintre care două se află în curs de reabilitare. Oficialul a menționat câteva date referitoare la capacitate.

”Pe componenta de migraţie. Noi, ştiţi foarte bine, avem două centre de custodie, unde avem peste 200 de locuri, sub 60% este gradul de ocupare. Vorbim de centre în regim închis.

Avem şase centre de azil. Aceste centre de azil au o capacitate normală de funcţionare de 1.100 de locuri, Astăzi sunt disponibile 751 de locuri, pentru că în două centre încă sunt lucrări de reabilitare, iar în cele şase centre avem 496 de migranţi”, a declarat oficialul.

Romania se arata dispusa sa primeasca refugiati din Afganistan. Care e conditia pusa de ministrul de interne
Lucian Bode, ministrul de Interne

Ce categorii de refugiați din Afganistan va primi România

De asemenea, ministrul Afacerilor Interne a precizat ce categorii de refugiați din Afganistan va primi România. Oficialul a spus că vor fi așteptați jurnaliști, magistrați și studenți cu burse în țară, printre persoanele care se află într-un pericol iminent în statul recucerit de talibani.

”Suntem pregătiţi să primim în aceste centre colaboratori ale structurilor noastre, suntem pregătiţi să primim în aceste centre persoane aflate în risc iminent.

Şi aici mă refer la jurnalişti, la magistraţi. Suntem pregătiţi să primim studenţi care beneficiază de burse în România şi în general persoane aflate într-un pericol iminent în Afganistan”, a spus Lucian Bode.

Care este condiția pentru ca România să primească refugiați din Afganistan

Ministrul Afacerilor Interne a mai spus că România este gata să primească refugiați din Afganistanul aflat sub puterea talibanilor, dar cu respectarea unei condiții. Lucian Bode a declarat că verificările trebuie să fie făcute de statul român.

”Facem aceste analize pe tot ceea ce înseamnă componenta naţională şi, în acelaşi timp, sunt convins că mâine, în Consiliul extraordinar JAI, vom adopta o declaraţie comună în care vom prezenta statelor membre abordarea comună a tuturor statelor membre.

România are capacitate de a primi migranţi, dar condiţionat. În ceea ce priveşte oprirea la frontieră a fluxurilor de migranţi, România se află pe ruta de tranzit a Balcanilor de vest”, a spus Lucian Bode.

Ministrul a mai spus că începând din prima zi a acestui an şi până în prezent, în România au încercat să intre aproximativ 47.000 de migranţi. Dintre aceștia, 10.000 au fost depistaţi pe teritoriul țării, la intrare sau încercând să iasă din România, iar 37.000 au fost întorşi la graniță.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...