România, jignită grav în direct la o televiziune americană celebră. E revoltător ce a putut să spună prezentatorul

Iancu Andreea 16.12.2020, 13:55
România, jignită grav în direct la o televiziune americană celebră. E revoltător ce a putut să spună prezentatorul

Scandalul iscat la meciul din UEFA Champions League, în care Sebastian Colțescu este acuzat de rasism, a avut ecou și în străinătate. De altfel, o televiziune americană a făcut remarci neașteptate la adresa țării noastre. România a fost jignită în direct la ESPN Deportes din pricina acestui episod.

România, jignită la televiziunea americană de sport

Un jurnalist important, invitat în cadrul unui interviu la ESPN Deportes, cel mai important canal pay TV în limba spaniolă dedicat sportului, a comentat incidentele din cadrul meciului disputat între PSG si Istanbul Basaksehir pe data de 9 decembrie. După cum se cunoaște deja, în timpul partidei de Champions League arbitrul Sebastian Colțescu a făcut o remarcă la adresa jucătorului Pierre Webo, adresându-se cu „ală negru” în privința sa. În lumina acestor evenimente, jurnalistul Jose Ramón Fernández a făcut o serie de afirmații neașteptate la adresa țării noastre.

România a fost jignită grav în direct de către Fernandez, în vârstă de 74 de ani, lansând comentarii xenofobe la adresa cetățenilor români. Cel care a dezvăluit atitudinea și afirmațiile jurnalistului este Emanuel Roșu, editorul sport.ro, pe blogul său. Totodată, Fernandez a utilizat și o serie de gesturi pentru a-și convinge urmăritorii de poziția sa în fața acestui scandal. De asemenea, și moderatorul a aprobat cele spuse de către jurnalist.

Jose Ramon Fernandez Alvarez e analist, comentator si moderator, având contract atât cu ESPN Deportes cât și cu ESPN Mexic. Numele său este extrem de sonor, având în CV mai multe participări la competiții importante din sportul mondial. Fernandez a comentat 10 mondiale și 10 editii ale Jocurilor Olimpice și reprezintă o personalitate în jurnalismul mexican. De asemenea, Marca l-a inclus în topul celor mai buni jurnaliști din istoria Mexicului.

Românii nu înțeleg asta [rasismul]. Sunt oameni foarte încuiați [face un gest cu mâinile], sunt foarte departe de blocul central european. Ei gândesc la fel ca în trecut, e foarte dificil [și-a însoțit din nou mesajul cu gesturi ample făcute cu mâinile], a spus Fernandez în direct la ESPN, conform sursei citate.

https://www.youtube.com/watch?v=7NdRnfbqCfk&feature=emb_title

Sebastian Colțescu, apărat de Bölöni

În timp ce unii l-au pus la zid pe arbitrul român, antrenorul celor de la Panathinaikos a vorbit într-un interviu în exclusivitate pentru adevarul.ro despre cum privește el acest scandal cu acuzații de rasism. Ladislau Bölöni consideră că reacțiile din urma exprimării lui Colțescu sunt exagerate.

„Când ai exprimări rasiste, accentul tău, cuvintele tale, limbajul corpului trădează aceste porniri extrem de urâte, condamnabile. Ori eu n-am sesizat aşa ceva la Colţescu! Şi, repet, am pretenţia că ştiu bine limba română. Faptul că tu spui «ăla negru», ca să identifici repede un om, păi asta nu poate fi niciodată rasism! Exprimarea lui Colţescu n-a avut nicio urmă de dispreţ sau de ură vizavi de persoana care era pe banca formaţiei turce. O mare problemă în această situaţie, dacă vrei să o înţelegi, e că, în limba română, cuvântul «negru» descrie o culoare. Colţescu nu spune «nigger», cuvânt în engleză cu cononaţie rasistă, el nu spune «cioară», care e un cuvânt jignitor în română. Colţescu foloseşte un cuvânt din română, care e interpretat, în mod eronat, de către cei care l-au auzit.”, explică Ladislau Bölöni.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...