EXCLUSIV

Rivali la TV, Mitică Popescu și Valentin Teodosiu sunt prieteni de 40 de ani. ”Ne-am bucurat enorm să ne revedem”. EXCLUSIV

Dorina Alexandrescu, Alexandru Puiu 30.05.2021, 21:54

Mitică Popescu (84 de ani), prezentatorul emisiunii ”D ale lui Mitică” (TVR 2), și Valentin Teodosiu (67 de ani), nimeni altul decât ”Vocea PRO TV”, s-au revăzut la o bere, după lunga pauză impusă de pandemie. Deși, pe micul ecran, sunt rivali, lucrând la posturi tv diferite, iată că, de fapt, îi leagă o strânsă prietenie, dar și o colaborare în filme și în piese de tratru, unde adesea și-au dat replica. Mitică Popescu și Valentin Teodosiu ne-au vorbit, pentru impact.ro, despre amiciția lor, unică în lumea artistică, de peste 40 de ani.

Mitică Popescu și Valentin Teodosiu, revedere emoționantă. ”Ne face mare plăcere să ne întâlnim”

Actorul Mitică Popescu este un munte de energie și la vârsta de 84 de ani. Continuă să lucreze la TVR 2, unde, de mai bine de 20 de ani, prezintă emisiunea “D ale lui Mitică”, iar verile este sufletul petrecerilor, la terase.

Și deunăzi a reunit, la un local, vechea gașcă, întâlnire de la care nu a lipsit nici bunul și vechiul său prieten, actorul Valentin Teodosiu sau ”Vocea PRO TV”, cum mai este cunoscut. Au depănat amintiri și și-au făcut planuri pentru noi colaborări pe plan artistic.

Mitica Popescu si Valentin Teodosiu, colegi in filmul ”Umilinta”
Mitica Popescu si Valentin Teodosiu, colegi in filmul ”Umilinta”

Mitică Popescu: ”Îmi face plăcere să ies la aer curat, la o bere fără alcool”

Contactat de reporterii impact.ro, Mitică Popescu ne-a spus: ”Eu am stat în casă luni de zile, ca să mă protejez. O perioadă, cumpărăturile mi le făcea altcineva, mi le lăsa la ușă. Foarte rar ieșeam și eu din casă, strict necesar, mai mult la doctor și la magazine, când aveam nevoie de ceva. Am respectat restricțiile, am purtat mască. În rest, eu nu mai beau de mulți ani, dar îmi face plăcere să ies la aer curat, la terase, sau în alte locuri, cu prietenii mei, la un pahar de bere fără alcool, de vorbă.

Așa m-am revăzut și cu Valentin Teodosiu și m-am bucurat enorm. Am petrecut câteva ore împreună. Suntem prieteni foarte buni, ne cunoaștem de ani de zile, am jucat împreună și ne face mare plăcere să ne întâlnim. Eu nu-i consider rivali pe colegii mei mai tineri. Ne leagă o amiciție frumoasă”. Iar Valentin Teodosiu a adăugat, pentru impact.ro: ”Suntem colegi de breaslă și prieteni de o viață. Cu Mitică am jucat împreună în multe piese de teatru și în filme”.  În decembrie, Valentin Teodosiu postase pe conturile sociale imagini cu Mitică Popescu, dar și un mesaj de ”La mulți ani!”.

Au jucat împreună în filme și piese de teatru

În 1992, cei doi actori au jucat împreună în pelicula ”Ce zi frumoasă”, regizată de Dinu Cernescu, dar au colaborat și pentru filmul „Umilinţă“ (2011), în regia lui Cătălin Apostol. Artistul Mitică Popescu a interpretat roluri memorabile, în zeci de piese de teatru și în filme. S-a făcut remarcat în ”De ce se trag clopotele, Mitică?” (1981) și în ”Moromeții” (1987).

În urmă cu 12 ani, Mitică Popescu a primit ”Premiul pentru întreaga activitate”, în cadrul Galei Uniter. Artistul are teamă de periculosul virus.

Nu am avut COVID-19, mulțumesc lui Dumnezeu, am fost sănătos. Încă nu m-am vaccinat. Nu îmi plac aceste noi restricții, este foarte greu că am ajuns să stau cu ceasul după mine să mă duc la magazin ca să nu închidă. Este adevărat că nu doar mie îmi este greu, ci tuturor, nu sunt eu victimă”, declara el, în luna aprilie, pentru Playtech.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe