Republica Moldova întoarce spatele Rusiei. Nu se va mai aproviziona cu gaz rusesc, premieră pentru statul de peste Prut

Anca Manolica 17.12.2022, 23:42
Republica Moldova întoarce spatele Rusiei. Nu se va mai aproviziona cu gaz rusesc, premieră pentru statul de peste Prut

Decizie istorică luată de Republica Moldova. Vecinii de peste Prut vor întoarce spatele Rusiei, vicepremierul Andrei Spînu, anunțând că, pentru prima dată în istorie, Moldova nu va mai consuma gaze de la ruși. Ce acord au încheiat autoritățile din Republica Moldova.

Pentru prima dată, Republica Moldova nu va mai consuma gaze din Rusia

Vicepremierul Andrei Spînu a anunțat că Moldova a încheiat un acord pe termen scurt pentru furnizarea de energie. Acesta va pune bazele unei independențe energetice față de Rusia. Ar fi pentru prima dată când Moldova nu va mai consuma gaz cumpărat din Rusia, a scris acesta pe Telegram.

Astfel, Andrei Spînu s-a referit la decizia Comisiei pentru Situații Excepționale de vineri, 16 decembrie, conform căreia, pentru luna decembrie, SA Energocom va vinde 100 de milioane de metri cubi de gaze naturale către MoldovaGaz, la prețul mediu de 1108,61 USD/mia de m3.

„Pentru prima dată în istoria țării noastre, malul drept nu va consuma gaze livrate de Gazprom. Încă de anul trecut, am promis că vom face rezerve și vom găsi alternative pentru a nu mai fi dependenți de o singură sursă. Am reușit acest lucru”, a spus vicepremierul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, notează Ziarul de Gardă.

Pentru prima dată, Republica Moldova nu va mai consuma gaze din Rusia
Pentru prima dată, Republica Moldova nu va mai consuma gaze din Rusia

Ce se întâmplă cu facturile moldovenilor

Andrei Spînu a ținut să îi informeze pe cetățeni cu faptul că prețul include absolut toate costurile de achiziție, transport sau depozitare. De asemenea, Guvernul va continua să crească stocurile de gaz și pentru lunile următoare. Cât despre prețul la facturi, tariful nu se va schimba.

„Important, în urma acestei decizii, tariful nu se va schimba. Cetățenii vor primi în continuare suport în factură și vom trece cu bine de această iarnă”, a dat asigurări Andrei Spînu.

De luni bune de zile, vecinii de peste Prut se confruntă cu întreruperi în furnizarea de gaz rusesc şi cu pene de curent, ceea ce a dus la mari probleme în ţară. Moldova s-a văzut, astfel, nevoită să ceară ajutorul Uniunii Europene şi să cumpere volume suplimentare de la ţări terţe.

Din acest motiv, Chişinăul se pregăteşte să acţioneze în judecată gigantul rus Gazprom, pe care îl consideră responsabil de actuala criză energetică din țară, a trabsmis ministrul moldovean al infrastructurii şi dezvoltării regionale.

Citește și: Miniștrii Energiei din UE nu s-au înțeles cu privire la valoarea plafonului prețului la gaze. Virgil Popescu: „Vom negocia şi în zilele următoare”

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...