Reportaj cu Impact: măsuri drastice la Spitalul de Boli Cronice Sfântul Luca, după ce jurnaliștii noștri au dezvăluit neregulile care se petrec în curtea unității

Andrei Cezar 02.02.2021, 20:43

La o lună de zile distanță de când jurnaliștii Impact.ro au adus în atenția opiniei publice cazul revoltător al unor persoane care își amenajaseră un spațiu special pentru administrarea drogurilor în spatele Spitalului de Boli Cronice Sfântul Luca, pe un teren administrat de respectiva unitate sanitară, lucrurile par să-și fi găsit o rezolvare provizorie. Administratorul unității medicale a fost demis, iar autoritățile, împreună cu conducerea spitalului, au dispus dărâmarea adăposturilor improvizate și curățarea superficială a terenului viran. În plus, gardul rupt pe unde intrau consumatorii de stupefiante a fost legat ”temeinic” cu sârmă.

După apariția cazului pe Impact.ro, culcușurile improvizate unde se drogau tineri din incinta Spitalului Sfântul Luca au fost dărâmate

La începutul lunii ianuarie, jurnaliștii Impact.ro au scos la iveală un caz grav, petrecut în incinita Spitalului de Boli Cronice Sfântul Luca din Sectorul 4 al Capitalei: mai mulți tineri își făcuseră adăpost pe terenul viran din spatele unității sanitare, acolo unde își administrau substanțe interzise, fără ca nimeni să îi deranjeze. Gunoaiele, incluzând aici și seringile folosite, erau aruncate la voia întâmplării, ceea ce reprezenta un risc major de infectare, mai ales în rândul copiilor care frecventează zona respectivă. Locuitorii erau înspăimântați de cele petrecute în locația unde se ascundeau consumatorii de droguri, mărturisindu-ne că după lăsarea întunericului era foarte periculos să circuli în respectivul perimetru.

Acum, însă, lucrurile par să se fi schimbat. La două zile de la publicarea materialului, autoritățile s-au văzut nevoite să caute soluții. Poliția a intervenit pentru depistarea persoanelor care se drogau, iar conducerea spitalului a procedat la demolarea culcușurilor improvizate și la curățarea terenului. Gardul rupt din spatele ghenei de gunoi, prin care intrau nestingheriți tinerii a fost peticit românește. În loc să schimbe plasele metalice și să le sudeze, conducerea unității medicale a apelat la varianta românească de a lega cu sârmă o altă bucată de plasă.

Terenul viran din incinta Spitalului Sf. Luca, unde tineri consumau droguri
Terenul viran din incinta Spitalului Sf. Luca, unde tineri consumau droguri

Fostul administrator, demis în urma scandalului

În plus, la două săptămâni de la apariția în presă a cazului, fostul administrator a fost destituit din funcție, fiind înlocuit cu o altă persoană.

Cel care a insistat, prin zeci de sesizări atât la Primăria Sectorului 4, cât și la conducerea spitalului, ca situația să se schimbe este Andrei Ionescu, un tânăr asistent medical din cadrul Spitalului Sfântul Ioan din București, cu spirit civic. Când l-am întâlnit astăzi, pentru a doua oară, Andrei le explica unor muncitori, care începuseră instalarea unor stâlpi de iluminat, cât de util este iluminatul pe timp de noapte pentru respectiva zonă.

”Trebuie să montăm câțiva stâlpi de iluminat pentru ca oamenilor care circulă seara pe aici să nu le mai fie teamă.”, îmi spune încrezător Andrei. Totuși, tânărul îmi mărturisește că pentru o siguranță sporită ”ar fi foarte utilă montarea câtorva camere de supraveghere”.

Această soluție este așteptată cu nerăbdare și de alți locuitori ai zonei. Nicoleta este administratorul asociației de proprietari a unui bloc din zonă și spune că supravegherea video ar fi utilă și din alt punct de vedere.

Nicoleta, administrator: ”Supravegherea video este necesară și în cazul în care vom opta pentru colectarea selctivă a deșeurilor. Atunci se poate vedea cine respectă regulile și cine nu.”

Terenul viran din incinta Spitalului Sf. Luca, unde tineri consumau droguri
Terenul viran din incinta Spitalului Sf. Luca, unde tineri consumau droguri

Managerul Spitalului Sf. Luca Stolica Bogdan Romeo Constantin nu a dorit să răspundă întrebărilor jurnaliștilor

Cu toate că problema prezenței persoanelor sub influența drogurilor în preajma blocurilor de locuit a fost rezolvată, oamenii nu sunt pe deplin mulțumiți de acțiunile managerului Spitalului Sfântul Luca. Ei reclamă faptul că pe întreg terenul care împrejmuiește spitalul sunt în continuare gunoaie aruncate la întâmplare, iar acest lucru îi afectează în mod direct atât din punct de vedere al mirosului, cât și estetic.

”Managerul spitalului mi-a spus că s-a ocupat dintotdeauna de acel teren și s-a declarat un bun gospodar. Pai cum să fie un bun gospodar dacă este mizerie peste tot. Se contrazice singur.”, îmi spune Andrei în timp ce îmi arată locurile din incinta instituției pline de gunoaie.

”Într-un fel i-am obligat pe cei din conducerea spitalului să se ocupe de acel teren, așa cum ar trebui. Acum zona este patrulată din oră în oră de paznicii din spital. Nu am mai văzut nici oameni ai străzii și nici persoane care se droghează acolo.”, a mai declarat asistentul medical.

Am încercat să aflăm punctul de vedere al managerului unității sanitare, privitor la deșeurile din curtea spitalului, însă acesta nu a putut fi contactat, motivând printr-un răspuns dat paznicului de la intrare în clădire că este foarte ocupat.

Gunoi la poarta Spitalului Sfantul Luca
Gunoi la poarta Spitalului Sfantul Luca
Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe