REPORTAJ

REPORTAJ. Consumul de alcool la români, între cârciumă și centrul de dezalcoolizare. România, în topul mondial la băut

Cristian Botez 13.10.2021, 20:44

România se află pe locul cinci în lume în ceea ce privește consumul de alcool, cu aproximativ 14,4 litri pe cap de adult, peste 15 ani, pe an. Pe primul loc se află Republica Moldova, cu 17,5 litri, urmată de Belarus, Lituania și Rusia, contrar așteptărilor, abia pe locul al patrulea. Procentele privind preferința pentru sortimente, la români desigur, este în jur de 50 la sută pentru bere, aproape 30 la sută pentru vin, și pentru spirtoase, undeva la vreo 21 la sută. Suntem un popor creștin, religia ne permite să bem, că spunem așa, avem un relief și o climă numai bună pentru cultivarea viilor și pomilor fructiferi, iar de cereale, să ne gândim că pe vremea când României i se spunea „grânarul Europei”, din asta se înțelegea nu doar pâine și plăcinte, ci și țuică, rachiu și palincă.

De altfel, consumul de alcool, sub orice formă ar fi produs și comercializat, reprezintă o caracteristică a stilului de viață european, fapt ce implică, dincolo de producția de profil și comercializare, și o componentă socială cu manifestări din cele mai diverse, de la industrie și comerț, până la cultură și distracție, divertisment social.

Burebista a vrut să bage dacii la dezalcoolizare

În credința creștină vinul, dimpreună cu pâinea, reprezintă sângele, respectiv trupul Domnului Isus. Sunt cele două elemente simbol pe care Isus le-a pus pe masă, la Cina cea de taină. Este vorba aici de  o frumoasă și izbitoare simplitate, dar și de o profundă spiritualitate. Căci ce poate fi mai simplu și mai frumos decât să frângi o pâine și să iei, cu reculegere din ea, și să  bei în comuniune cu frații de credință din rodul viței de vie?

Și, ca să mai zăbovim puțin în istorie, ar fi de evocat episodul de legendă, căci nu știm cât adevăr este și cât nu, în lipsa unor izvoare precise sută la sută, în care Burebista a dat poruncă să fie arse toate viile. Foarte pe scurt, istoricul și geograful grec Strabon, contemporan cu Burebista, a scris despre conducătorul geto-dacilor că și-a clădit puternicul neam „prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci”.

Iar de aici a pornit și legenda, cum că filosoful Deceneu, sfătuitorul lui Burebista, l-ar fi îndemnat pe acesta să pârjolească viile pentru că dacii pe care îi conducea căzuseră în patima vinului. Se pare, însă, că interdicțiile nu vizau și cânepa, care făcea obiectul unui obicei al dacilor de a pune semințele acestei plante pe pietre încinse, inhalând apoi fumul ca stimulent înainte de luptele în care se angajau împotriva romanilor cotropitori. Mai în glumă mai în serios, această consemnare istorică ar fi printre primele în care se face trimitere la un consum de droguri ca obicei social. În contrapartidă, ca să păstrăm un echilibru al forțelor, de partea cealaltă, a romanilor, să amintim de celebrul dicton in vino veritas (în vin e adevărul n.r.). Dicton preluat de la greci, ca să fim corecți, care ar fi obișnuit să dea celor bănuiți de fapte reprobabile amfore întregi de vin, determinându-i astfel pe aceștia să spună adevăruri, care, pe trezire, nu le-ar fi spus niciodată.

„Ionel, Ionelule/Nu mai bea băiatule”

Facem un salt, ca să ne apropiem, cu înghițituri mici, o spunem glumind subțire, ca un șprit lejer, de vară, de tema serioasă, dramatică a reportajului impact.ro, și consemnăm felul în care, consumul de alcool, șprițul, cinzeaca, butelca, țapul de bere  au marcat cultura. Fie populară, literară, fie muzicală specifică divertismentului tradițional. De petrecere și voie bună. De cârciumă ori birt sau de baruri și restaurant de oameni cu ștaif.

Posibil să nu existe petreceri românești autentice în care să nu auzi cântecele lui Gică Petrescu, cu al său, printre altele, „Dă-i cu șrpițul pân la ziuă/Gâl, gâl, gâl/gâl, gâl, gâl/ Fiindcă vinu-i ca un frate/Și-ți mângâie inima(…). Sau pe al Mariei Tănase, „Bun e vinul Ghiughiuliu/ Cules toamna pe târziu/Mai pe brumă, mai pe omăt/Mult mai beau şi nu mă îmbăt”. Multe, foarte multe, dar ca să nu ne ducem spre un tratat al vinului și bunei dispoziții, să temperăm atmosfera tot cu ajutorul lui Gică Petrescu, veșnic nemuritor, care după descrierea unui final crunt de noapte într-o cârciumioară de mahala, îndeamnă la cumpătare: „Când se duce luna la culcare/Cine ne stă beat în cârciumioare/Și în fiecare dimineță/Cine stă cu felinaru-n brațe(…) este Ionel, bată-l norocul(…) Ionel, Ionelule/nu mai bea băiatule/ Fiindcă te râd fetele(…)”

Alcoolul devastează trupul și mintea

Și cu aceasta am ajuns unde ne-am propus. La consumul exagerat de alcool, la scăparea hățurilor și intrarea cu oiștea-n gard. Alcoolul este parșiv, și odată ce ai pierdut măsura, te înhață, îți întunecă mințile, treptat, puțin câte puțin, de la, vorba cântecului, „câte-un strop, strop” până la „până n-o mai fi deloc”. Nici măsură, nici cumpătare, nici poezie, nici voie bună. Există un prag dramatic care, odată trecut, duce omul băutor, bețiv, în sclavie, în patima cea rea a băuturii neținută-n frâu.

De aici încolo, drumul poate fi unul în jos, tot mai jos, spre degradare, spre situații dramatice în care împătimitul de alcool, fără limite, poate pierde cele mai de preț lucruri din viața sa. Sănătatea, slujba, familia, casa și celelalte bunuri, prestigiul, prietenii și stima de sine. Și, nu de puține ori, chiar viața. Căci consumul deșănțat de alcool, sub orice formă ar fi el, provoacă dezastre în organism, ducând la afecțiuni adesea letale. Ale sistemului digestiv, ulcere și ciroze, pancreatite, diabet, cancere, boli cardio-vasculare, encefalite, tromboze. Depresii grave.

În pragul sinuciderii

De altfel, alcoolismul însuși este o boală. O boală-stigmat, care izolează omul, care îl aruncă spre marginea societății, însingurându-l și împingându-l, uneori la propriu, spre marginea prăpastiei. Căci sinuciderile sunt des întâlnite în patologiiile legate de consumul exagerat de alcool, mulți dintre alcoolici recurgând la actul suicidal, ca ultimă opțiune pe care o mai văd de a scăpa de acest vrășmaș pe care ei înșiși și l-au cultivat și crescut în propriul trup. În propria lor minte. Sunt toate acestea, prezentate mai sus, părți ale unui tablou dur, necruțător, dar care, tocmai de aceea pot constitui impulsuri ale revenirii la o viață normală.

„Holger, crezi că poți iubi acești oameni?”

Salvarea acestor oameni, a dependenților de alcool, poate veni din partea altor oameni a căror menire, nativă ori descoperită în timp și cultivată de a ajuta semeni de-ai lor aflați în dificultate precum aceasta. La mai puțin de 15 kilometri de Sibiu, în comuna Șura Mică există un centru de tratare a dependenței de alcool, dar și a celor prinși în ghearele drogurilor și jocurilor de noroc, centru care poartă numele de ”Casa Olarului”.

Asociația Crucea Albastră din Romania, căci aceasta este denumirea oficială a stabilimentului, a fost înființată în martie 1990 la inițiativa preotului evanghelic-luteran Christian Weiss, care a fost și președintele ei în primii zece ani. Asociația lucrează în tradiția Crucii Albastre Internaționale, fondată în 1877 în Elveția, care s-a dedicat ajutorării și recuperării persoanelor dependente de alcool și a familiilor acestora. De aproximativ 20 de ani asociația este condusă de cunoscutul preot prof. univ. dr. Constantin Necula din Sibiu.

Consumul de alcool la români
Casa Olarului

În prezent, sufletul „Casei Olarului” este medicul generalist, ca specialitate de bază, acum și psihoterapeut, Holger Lux. Iată ce a spus exclusiv pentru impact.ro:

În toamna anului 1995, când am fost întrebat dacă aş fi dispus să preiau conducerea comunităţii terapeutice pentru bărbaţi dependenţi, l-am vizitat din nou pe doctorul Richter (un medic german pe care l-a cunoscut imediat după absolvirea Facultății de medicină, în orașul german Elbingerode n.r.) pentru a mă consulta cu el. I-am spus că nu ştiu dacă sunt suficient de pregătit, ca tânăr medic generalist, să preiau conducerea unui asemenea proiect.

M-a surprins răspunsul său: “Holger, crezi că poţi iubi aceşti oameni?”. Am înţeles că, dincolo de cunoştinţe teoretice şi metode terapeutice, el punea cel mai mare accent pe atitudinea în faţa clientului.

Pandemia a reunit bărbații și femeile, cu toții, dependenți de alcool, la un loc

Despre cum a ajuns în Asociația Crucea Albastră din România și cum au evoluat lucrurile dr. Lux a povestit în continuare:

În 1997 am înființat și primul centru pentru femei dependente de alcool si alte droguri din România, „Insula Speranței”. Ambele au funcționat inițial în foste case parohiale ale comunității sășesti, la Șura Mică, respectiv la Vurpar. Cel pentru femei s-a mutat în 2007 într-o casă nouă, la Șelimbăr.

În prezent, din cauză conjuncturii pandemice, cele două centre, de bărbați și de femei, au fost comasate, ambele funcționând în Casa Olarului, la Șura Mică. Stabilimentul este situat chiar pe șoseaua care taie comuna în două și are o întindere vastă. Curtea cu cele două clădiri principale, din care o casă veche, seculară, unde a funcționat „Așezământul Nazareth”. Centrul pentru bărbați a primit, s-a construit de fapt, în 2014 o clădire nouă, cu un etaj, în aceeași incintă de la Șura Mică, și poate caza acum 25 de pacienți.

Consumul de alcool la români
Centru de tratare a dependenței de alcool Șura Mică

Condiții excelente, peisaje pastorale

Are camere individuale, dispuse câte două într-un fel de mini apartament, cu grup sanitar și baie în comun pentru câte doi locatari. Și acest lucru a fost gândit încă din faza proiectării dintr-un motiv foarte exact. Un locatar singur, cu propria sa baie, în situații dramatice, pe interval de sevraj, derută, singurătate sau depresie gravă poate avea gânduri sumbre, suicidale. Pentru a fi evitate  situații tragice s-a convenit că este mai bine ca în vecinătatea imediată a unui locatar al așezământului să fie mereu cineva foarte aproape, gata să ofere sprijin, să dea alarma sau să intervină rapid în caz de „Doamne ferește!”.

Fiecare cameră are și un mic balcon, cele dinspre intrarea în așezământ oferind imaginea șoselei liniștite, cu trafic rar și casele comunei, toate rustice, tradiționale, înșirate cuminte și frumos de-a lungul drumului. Cele din spate orientate spre vest, spre o pantă generoasă așternută ca într-o poveste veche pe lângă o biserică evanghelică luterană ridicată în jurul anului 275, ca o basilica romană cu corp „navă”, biserică renovată și consolidată frecvent de la un secol la altul, în anii 50 ai secolului XX fiind renovată și întărită cu ziduri de beton.

Terenul în pantă trece și pe lângă un hambar unde funcționează și un mic centru de făcut sucuri din mere, cu un utilaj de capacitate mare, unde localnicii, care au livezi cu sute și mii de meri, vin și aduc fructele cu sutele de saci, dimineața, iar seara pleacă încărcați cu butoaie mari de plastic pline cu suc proaspăt. Mai sus se desfășoară un teren vast, tot în pantă, dar într-una mai ușoară, plin de meri, peri și nuci. Toamna, mai ales în octombrie, nucile cad cu miile pe pajiște, sarcina adunării acestora revenind, în mare parte, chiar locatarilor de la centrul de dezalcoolizare.

Principiul terapeutic principal al așezământului

De altfel acesta este și principiul terapeutic principal al așezământului, ergoterapia, terapia prin muncă. Locatarii „Casei Olarului” sunt într-o dinamică permanentă, căci perioadele de ședere aici sunt în serii de câte 21 de zile, cu posibilitate de prelungire la cerere. În fiecare dimineață, la prima oră de întâlnire din salonul comun, de la parter, se stabilesc, pentru fiecare zi în curs, sarcinile individuale sau comune, în perechi sau grupuri. Care se ocupă de porci, care repară nu știu ce la vreun gard, care strânge frunzele și nucile, care ajută la bucătărie și tot așa.

Mâncare gustoasă, pâine de la brutăria comunei

Mâncarea este gătită de o doamnă bucătăreasă care locuiește chiar în comună, dar se ocupă doar de felurile principale, ciorbe, supe și borșuri, ca și mâncărurile gătite, preparate pentru câte două-trei zile. De micul dejun, servit invariabil la ora 07.30, căci peste jumătate de oră prezența în salonul de cursuri este obligatorie, se ocupă un voluntar, al centrului, de regulă un fost pacient al centrului. Acesta pregătește și masa de seară, ca și pe cele din week-end. Mâncarea este făcută la aragaze mari, cu flăcări pe măsură, în oale și cazane aproape ca cele din cazarmele militare. Mâncare delicioasă, făcută, mai tot timpul, după tradiția locală. În fiecare dimineață, voluntarul centrului doar traversează șoseaua, extrem de liniștită la prima oră, unde se află brutăria comunei. Douăzeci de pâini uriașe, cu coaja crocantă, aburinde și cu miros de vatră, ajung mintenaș în bucătăria „Casei Olarului”.

Cum se împart responsabilitățile

Acum, de când și doamnele paciente sunt găzduite aici, cele mai multe din activitățile de la bucătărie au fost preluate de acestea. Altminteri, celelalte activități care țin de curățenia și întreținerea spațiilor comune, de la cele ale camerelor din micuțele apartamente, până la scările interioare, holurile, sălile de curs și curtea interioară, se negociază și se împart între locatari în mod amical și just.

Partea de relaxare și ocupare a timpului liber, dincolo de cele satisfăcute prin telefoanele mobile și laptopuri, este suținută de biblioteca amenajată în clubul stabilimentului, care are câteva sute de cărți, ca și de un televizor „deștept” imens, și al unui CD player instalate în sala cu bănci și scaune din belșug. Plimbatul în aer liber, în curtea interioară vastă ca și pe terenul de sus, din pantă, de lângă biserica medievală, sunt o opțiune de petrecere a timpului liber.

Terapie, cursuri, consiliere spirituală

Clădirea cea nouă este modernă, are spații comune diverse, de la cele tehnice, cu magazie, depozit, spălătorie și călcătorie, apoi o bucătărie foarte spațioasă, cu zonă de depozitare a alimentelor și cămări. Desigur și o sală de mese mare, luminoasă. Mai există aici și un salon imens unde, în fiecare dimineață, în jurul orei opt, se ține apelul, orele de terapie de grup și cursurile susținute de medicul psihiatru, de administratorul centrului, și el cu abilități de comunicare specifice. Și, evident, și orele de dialog liber, dar bine orientat, pe care le susține dr. Holger Lux. Odată pe săptămână pacienții sunt vizitați și de un preot pentru dialogurile spirituale. De grup sau, când este cazul, individuale. La parterul clădirii se mai găsesc și câteva birouri administrative și două cabinete medicale, unde medicii colaboratori îi pot primi și consulta pe cei care doresc acest lucru.

Să capeți încredere în abstinența pe care o credeai imposibilă

Dar iată în ce constă terapia în cazul persoanelor dependente de alcool, droguri sau jocuri de noroc, în „Casa Olarului”.

În participarea la psihoterapia de grup, în cadrul căreia fiecare pacient îşi pierde sentimentul de marginalizare, beneficiază de experienţa celorlalţi, conştientizează faptul că dependenţa de alcool sau alte droguri este o boală care se manifestă printr-o serie de tulburări fizice, dar mai ales psihice şi capătă încredere în abstinenţă, pe care o credea imposibilă. Apoi, în participarea la psihoterapia de grup, în cadrul căreia fiecare pacient îşi pierde sentimentul de marginalizare, beneficiază de experienţa celorlalţi, conştientizează faptul că dependenţa de alcool sau alte droguri este o boală care se manifestă printr-o serie de tulburări fizice, dar mai ales psihice şi capătă încredere în abstinenţă, pe care o credea imposibilă.

Toate cele de mai sus sunt extrase chiar din prospectul de prezentare a așezământuui. Ca și acest paragraf: „Dacă sunteţi un  bărbat care şi-a dat seama că alcoolul, alte droguri sau chiar anumite medicamente psihoactive, care pentru un timp păreau a fi singura soluţie pentru problemele dvs., au inceput încet dar sigur să vă distrugă sănătatea, să vă afecteze viaţa de familie, să vă scadă performanţele profesionale, să vă pericliteze poziţia socială, atunci nu ezitaţi să apelaţi la o asistenţă calificată pentru a vă reabilita”.

Dr. Lux: „Am învățat de la acești oameni ce înseamnă să lupți”

În timpul diaologului pe care l-a avut cu reporterul impact.ro, dr. Holger Lux a ținut, în mod special să spună:

Mulţumesc în primul rând celor aproape o mie de pacienţi, bărbaţi şi femei, cu care am avut şansa să împart o bucată de drum în ultimul deceniu, în cadrul celor două comunităţi terapeutice pentru reabilitarea psiho-socială a persoanelor dependente de alcool şi alte droguri înfiinţate de Asociaţia Crucea Albastră din România. Am avut extrem de multe de învăţat de la aceşti oameni. Mai ales ce înseamnă să te lupţi ca să ieşi dintr-o prăpastie, în care la urma urmei orice om poate cădea, şi să te bucuri din nou de o viaţă împlinită, responsabilă.

În finalul acestui reportaj, care poate oferi un ajutor real celor care au probleme serioase de dependență, fie că e vorba de alcool, droguri sau jocuri de noroc, iată cine sunt membri acestei minunate echipe care se ocupă de Așezămânul Nazareth „Casa Oarului”, din comuna Șura Mică, Sibiu: Dr. Holger Lux, medic specialist medicină generală., psihoterapeut Gabriela Bălan, psiholog, psihoterapeut, Robert Ștefan, administrator, Radu Susanu, ergoterapeut, ca și vountarii Maria Săcășan, bucătăreasă și preotul Valentin Delcă, consilier spiritual. Iar dr. Holger Lux a conchis: “Numai tu singur poţi reuşi, dar nu poţi reuşi de unul singur!”