REPORTAJ. Ce au vrut, de fapt, protestatarii din sănătate care au ieșit azi în toată țara. ”Avem salarii ca în 2018”. Cât câștigă o infirmieră

Andrei Cezar 14.01.2021, 18:58

Au avut loc proteste ale cadrelor medicale, astăzi, în întreaga țară. Federația ”Solidaritatea sanitară” a organizat manifestații în fața Guvernului României și în fața prefecturilor din toată țara pentru a-și striga nemulțumirea, în primul rând față de Guvern și lipsa măsurilor de protecție împotriva SARS-CoV-2 pe care guvernanții ar fi trebuit să le ia în timpul pandemiei. Sindicaliștii au făcut referire la cei 86 de profesioniști care au murit până acum la datorie, fiind astfel o dovadă  a ”situației dramatice în care se află această categorie de lucrători”. Jurnaliștii Impact.ro au aflat de la oamenii prezenți la manifestație care sunt principalele lor revendicări.

Protest al sindicaliștilor din sănătate. Care sunt principalele revendicări

Începând cu ora 12.00, peste 100 de sindicaliști din sănătate, aparținând Federației ”Solidaritatea Sanitară”, s-au adunat în Piața Victoriei din Capitală pentru a protesta, nemulțumiți fiind de deciziile pe care le-au luat guvernanții în domeniul sanitar. Sloganuri precum: ”Noi astăzi muncim, dar dacă ne oprim?”, ”Solidaritatea salvează sănătatea!”, ”Disprețul vostru, protestul nostru” sau ”Solidaritatea pentru sănătate” s-au auzit pe tot parcursul celor două ore în care protestatarii au ocupat spațiul din fața Muzeului Național de Istorie Natuala Grigore Antipa.

Printr-o lecturare emoționantă a numelor celor 86 de persoane din domeniul sanitar care și-au pierdut viața în urma infectării cu noul coronavirus, sindicaliștii au dorit să atragă atenția asupra riscului la care se expun angajații din sănătate și să fie, astfel, implementate măsuri de protecție suplimentare pentru ei. Este vorba de resurse materiale și umane, circuite, echipamente, etc, care să ducă la o reducere semnificativă a numărului de salariați infectați cu SARS-CoV-2 și implicit la o scădere a numărului de decese în rândul acestora.

”Sistemul public de sănătate este victima unor inechităţi majore create atât de un cadru legislativ iraţional cât şi de indiferenţa guvernanţilor faţă de profesioniştii aflaţi în prima line a luptei împotriva pandemiei COVID-19 sau de atenţia lor selectivă. Lucrătorii din sănătate retrăiesc o drama tradiţională a acestui popor: în timp ce unii se sacrifică, alţii culeg beneficii pe seama lor;  în timp ce „soldaţii” aflaţi în prima linie cad la datorie, „generalii de mentenanţă” îşi acordă medalii şi privilegii”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Federația Solidaritatea Sanitară.

În plus, protestatarii își cer și drepturile salariale. Spre exemplu, brancardierii, infirmierele, registratorii, cu toții au rămas cu lefurile la nivelul anului 2018. Sindicaliștii doresc ca salariile tuturor angajaților din sănătate să crească, începând cu 1 ianuarie 2021, la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022.

Proteste ale Federatiei Solidaritatea Sanitara in fata Guvernului si in fata prefecturilor din tara

Personalul TESA, salarii ca în 2018

Protestatară: ”Personalul TESA, adică brancardierii, infirmierele, registratorii, au rămas cu același salariu ca în 2018. Și ei ar fi meritat să primească salariul mărit încă de acum trei ani de zile. Pe ei îi susțin și pentru ei particip la acest miting. Meritam nu neapărat să ne facă eroi autoritățile, ci să ne trateze corect.”

Ionela este infirmieră. Are doi copii și spune că salariul de 2500 de lei pe care îl câștigă pe lună abia îi ajunge să își întrețină familia.

Ionala, infirmieră: ”Este foarte greu. Am doi copii acasă, rate la bănci și abia, abia, ne descurcăm. Chiar nu avem cu ce să trăim. Banii pe care îi luăm nu ne ajung de pe o lună pe alta.”

Protestatar: ”Vedeți ce scrie aici? ”Îmi este teamă că îmi voi îmbolnăvi familia.” Da. chiar îmi este teamă. De fiecare dată mă gândesc la cei de acasă. Cum îi voi mai putea privi în ochi dacă din cauza mea se vor îmbolnăvi și vor apărea complicații? Cerem condiții decente și adecvate acestei epidemii.”

Sindicaliștii sunt de părere că executivul este ”incapabil de a le recunoaște eforturile și sacrificiile” și spun despre guvernanți că în loc să îi stimuleze pe angajații din sănătate îi ”sabotează din spatele frontului”.

”În loc de recompensele fireşti care să le stimuleze în continuare acţiunile, lucrătorii din sănătate aflaţi în prima linie sunt „sabotaţi din spatele frontului” de un Guvern care se dovedeşte incapabil de a le recunoaşte eforturile şi sacrificiile. Sistemul sanitar se confruntă în continuare cu o lipsă acută de transparenţă, aceasta cauzând măsuri inadecvate de protecţie a profesioniştilor şi pacienţilor. Lipsa dialogului social acutizează opacitatea acţiunilor guvernamentale. Elaborarea unor acte normative fără a respecta prevederile legale şi contractuale în materia dialogului social naşte aberaţii. Lipsa dialogului cu organizaţiile care reprezintă lucrătorii este de fapt refuz al dialogului cu cei aflaţi în prima linie a luptei împotriva pandemiei COVID-19, exprimând măsura respectului Guvernului faţă de sacrificiile acestor profesionişti”, au mai precizat sindicaliştii.

Protestele au continuat în mai multe orașe ale țării, membrii sindicatului pichetând prefecturile acestora.

 

Proteste ale Federatiei Solidaritatea Sanitara in fata Guvernului si in fata prefecturilor din tara

Urmăriți Impact.ro și pe