„Recesiunea va fi până la urmă o realitate în România”. Semnal de alarmă despre ce ne așteaptă anul acesta

Iancu Andreea 21.03.2022, 08:48
„Recesiunea va fi până la urmă o realitate în România”. Semnal de alarmă despre ce ne așteaptă anul acesta

Cei doi ani de pandemie și, recent, războiul declanșat în Ucraina, au erodat treptat economiile statelor. Iar România nu face excepție. Țara noastră ar urma să aibă de suferit, spun specialiștii, care avertizează că recesiunea ar putea deveni o realitate în România. Aceștia trag un semnal de alarmă cu privire la schimbările care ne așteaptă chiar de anul acesta.

Recesiunea, o realitate în România. Ce schimbări vor apărea în plan economic pentru țara noastră

După o perioadă dificilă din punct de vedere sanitar, statele europene trebuie să se confrunte cu o nouă criză, care afectează economia în principal. Războiul inițiat de Vladimir Putin în Ucraina a schimbat complet scenariul pentru perioada următoare, aducând probleme financiare pentru multe țări ale lumii, pe fondul dependenței acestora de diferite materii prime și produse din Ucraina, dar și de energia rusească.

În ceea ce privește țara noastră, problemele ar fi apărut chiar și în lipsa războiului, susține analistul financiar Adrian Negrescu, care punctează faptul că România urmează să se confrunte cu o perioadă dificilă din punct de vedere economic. Iar principalul motiv pentru care ne aflăm într-o stare de recesiune este acela că suntem importatori direcți în toate sectoarele, existând foarte puțin produse pe care le putem produce în interiorul granițelor.

Recesiunea, o realitatea în România
România, afectată de efectele economice ale pandemiei și războiului din Ucraina

„Toate acestea le vom plăti pentru că, din păcate, noi suntem importatori direcți pe toate zonele”

„Mi-e teamă că şi pe fondul războiului şi a acestor sancţiuni recesiunea va fi până la urmă o realitate în România şi poate chiar mai devreme decât ne-am fi așteptat. Aşa cum spuneam din toamna anului trecut suntem în anul supraviețuirii şi ne îndreptăm spre o criză economică de proporții. Gândiți-vă că şi fără acest război avem impactul inflației, la petrol, gaze, energie care au spulberat mare parte dintre companiile mici din România.

Mai mult, avem o criză de lichidități în piaţă. Gândiți-vă că mai mult de 80% din dolarii care sunt acum în piaţă s-au tipărit în ultimii doi ani. S-au tipărit bani fără număr şi acum, din păcate, vine nota de plată. Toate acestea le vom plăti pentru că, din păcate, noi suntem importatori direcți pe toate zonele. De la comerțul alimentar la produsele din zona materialelor de construcţie, la siderurgie, la absolut tot am ajuns să importăm, iar acest lucru ne va afecta din punct de vedere economic.”, a explicat specialistul financiar.

Previziuni îngrijorătoare pentru români

Inflația crescută și nesiguranța generată de război, alături de restricțiile impuse recent de statele Occidentale Rusiei, pe fondul invaziei în Ucraina, vor duce la o serie de efecte în privința economiei. Potrivit previziunilor analiștilor financiari, mai multe companii vor fi în faliment, iar acest fapt se va traduce prin pierderi de locuri de muncă.

„Estimam la începutul anului că vor fi aproximativ 100.000 de companii care îşi vor închide porțile cu aproape 500.000 de șomeri. Mi-e teamă că şi pe fondul războiului şi a acestor sancţiuni numărul lor va fi mult mai mare, iar recesiunea va fi până la urmă o realitate în România şi poate chiar mai devreme decât ne-am fi așteptat”, a spus analistul financiar Adrian Negrescu în cadrul emisiunii Exces de putere de la Antena 3.

Recesiunea economică presupune o scădere a producției, o reducere a investițiilor, o stagnare temporară a afacerilor, aceasta reprezentând o fază de declin a activității economice și o diminuare temporară a activității economice. Ea este totuși mai puțin gravă decât depresiunea sau criza economică

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...