Recensământ 2022. Cum poţi fi sancţionat dacă refuzi să participi

Ana Anitoiu 22.03.2022, 15:50
Recensământ 2022. Cum poţi fi sancţionat dacă refuzi să participi

Recensământul populației și locuințelor din România, ce a început pe 14 martie, poate aduce sancțiuni pentru cei care fie refuză să participe, fie oferă date eronate sau incomplete. Amenzile pe care le riscă cei care fac aceste lucruri sunt considerabile și pot depăși cu mult salariul minim pe economie.

Cum poţi fi sancţionat dacă refuzi să participi la recensământ

În prima fază a recensământului, până la data de 15 mai, românii se pot autorecenza online, pe platforma recensamantromania.ro, folosind orice dispozitiv electronic conectat la internet – telefon inteligent, tabletă, laptop, calculator. Apoi, în perioada 16 mai – 17 iulie, recenzorii vor colecta date de la persoanele care nu au completat informațiile pe internet.

Conform Ordonanței de Urgenţă nr. 19 din 4 februarie 2020 privind organizarea și desfășurarea recensământului populației și locuințelor din România, cei care nu permit recenzarea sau oferă date greșite sau incomplete pot primi sancțiuni.

Mai exact, pentru refuzul furnizării datelor cerute sau furnizarea de informații eronate sau incomplete, românii riscă o amendă de la 1.000 de lei la 3.000 de lei. Aceeași sancțiune poate fi dată și pentru împiedicarea persoanelor implicate în acțiunea de recensământ pentru efectuarea înregistrărilor ce fac obiectul recensământului sau a desfășurării, în orice mod, a recensământului.

Recensamant 2022. Cum poti fi sanctionat daca refuzi sa participi
Sanctiuni considerabile pentru cei care nu vor sa participe la recensamant

Cine riscă amenzi de până la 5.000 de lei, în contextul recensământului

Amenzi și mai mari, cuprinse între 1.500 lei la 5.000 lei, pot fi date pentru alte încălcări ale regulamentului referitor la recensământul din acest an. De exemplu, pentru împiedicarea accesului recenzorilor în interiorul complexurilor rezidențiale aflate în proprietate privată și în cele aparținând cultelor religioase.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Cu astfel de amenzi se poate alege și personalul de recensământ, dacă folosește datele obținute în alte scopuri decât cele statistice. Recenzorii pot fi amendați astfel pentru nerespectarea instrucțiunilor referitoare la modul de înregistrare și prelucrare a datelor populației și de păstrare a caracterului confidențial al datelor personale declarate de cetățeni.

Amenzi între 15.000 și 50.000 de lei

Conform Ordonanței de Urgență, persoanele juridice pot primi amenzi usturătoare, între 15.000 lei la 50.000 lei în contextul recensământului. În privința lor, reprezintă contravenție refuzul de a transmite datele solicitate, în mod gratuit, precum și în forma cerută. La fel se întâmplă și în cazul transmiterii informațiilor cu întârziere sau al comunicării de date incorecte și incomplete.

Tot contravenții, pentru persoanele juridice, sunt: împiedicarea sau îngreunarea activităților recensământului; refuzul de a prezenta persoanelor autorizate de către conducerea I.N.S. documentele și evidențele necesare verificării datelor; și împiedicarea accesului în interiorul complexurilor rezidențiale aflate în proprietate privată, precum și în cele aparținând cultelor religioase a personalului de recensământ.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...