Reacții bulversante după moartea studentului din Cluj. Mai mulți părinți au fost șocați să afle de vestea morții studentului din Cluj, fix înainte de a susține un examen. În acest sens, au reacționat pe social media, exprimându-și solidaritatea față de părinții care au acum inima ruptă și plină de durere.
În acelasi timp, acești părinți și-au exprimat și nemulțumirea față de comportamentul mult preastrict al unora dintre profesori, ținând cont de contextul actual impus de pandemia de COVID-19 care a lovit puternic România. Una dintre cele mai emoționante reacții a fost a Nicoletei Bogoș, fondatoarea „Licuricii Fericiţi”.
„Foarte rar mi s-a întâmplat să-mi înghețe inima și să mă cutremur. Te cuprinde o paralizie soră cu moartea sau, cel puțin, așa ne închipuim că simțim. O singură dată am mai trecut prin asta, când a murit tata.
Ieri, fiica mea care este o studentă minunată, dedicată și, având în vedere facultatea grea pe care o urmează, eforturile ei, asemenea eforturilor altor mii de studenți, au fost aproape supraomenești pentru a participa, ultima jumătate de semestru, la toate cursurile, seminariile, laboratoarele, pentru a-și face toate temele, proiectele, lucrările practice.

Examen, la o disciplină pe care o studiază doar în primul semestru al anului I, fără să găsească vreo legătură cu ceea ce va trebui să știe a face în profesia grea ce și-a ales-o. Examen la o disciplină la care toate cursurile, seminariile, laboratoarele au fost un stres major, fără limite. Fără suport de curs!!! Alimentat aproape diabolic de titularul cursului.
N-am putut să dorm, frunzăresc FB, primul articol pe care îmi cad ochii: „Student în anul I la UBB, infarct înaintea unui examen online. Nu s-a putut conecta! Condoleanțe!” Am căutat știrea în toate sursele posibile, sperând să fie un fake news … Dar nu a fost! Și inima mi-a înghețat, cu gândul la Bia, la fragilitatea sufletului și psihicului său în condiții de stres major, la Florin, la ei toți… chiar dacă era vorba despre un student al unui alt centru universitar. L-am simțit ca fiind copilul meu! Și inima mi-a înghețat…
Aceasta nu mai e școală, aceasta nu mai este viață. Creștem generații înspăimântate, fragile fizic și psihic și cu sufletul ferfeniță! Pentru că așa am moștenit unii dintre noi, de la alții… Odihnește-te în pace, copil îngropat de locul unde te-ai dus să-ți împlinești visurile! Nu-mi pot imagina durerea părinților tăi! Eu încă am inima împietrită!”, a scris pe pagina sa de Facebook, Nicoleta Bogoș.