Reacție dură a Japoniei după exercițiile militare fără precedent ale Chinei. Ce cere Beijingului

Beatrice Dumitru 05.08.2022, 13:58
Reacție dură a Japoniei după exercițiile militare fără precedent ale Chinei. Ce cere Beijingului

China a început exerciţii militare fără precedent în jurul Taiwanului ca răspuns la vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA la Taipei, în ciuda avertismentelor ferme primite din partea Beijingului, care consideră Taiwanul una dintre provinciile sale. Japonia a reacționat după aceste manevre ale Beijingului.

Ce a cerut Japonia Chinei

Premierul japonez a condamnat tragerea de rachete balistice de către China în timpul exercițiilor militare în jurul Taiwanului și a numit mișcarea „o problemă gravă care afectează securitatea noastră națională și siguranța cetățenilor noștri”.

Cinci rachete chineze ar fi căzut pentru prima oară în zona economică exclusivă a Japoniei, a precizat Tokyo. În această situație, Japonia a transmis Beijingului un protest diplomatic cu privire la exercițiile militare care au început joi și a cerut anularea acestora.

Reacție dură a Japoniei după exercițiile militare fără precedent ale Chinei. Ce cere Beijingului
China efectuează exerciții ample în jurul Taiwanului.

Acțiunile Chinei de acum au un impact grav asupra păcii și stabilității regiunii noastre și a comunității internaționale. Am cerut anularea imediată a exercițiilor militare”, a declarat premierul jaonez Fumio Kishida, după întâlnirea cu Nancy Pelosi, potrivit France 24.

China, alte exerciții cu nave de război și avioane

Nancy Pelosi se află la Tokyo pentru ultima etapă a unui turneu asiatic care a inclus o vizită în Taiwan, înfuriind Beijingul care a lansat ca răspuns cele mai ample exerciții militare în jurul insulei autoguvernate. Premierul japoniei a spus că el și Nancy Pelosi au discutat chestiuni geopolitice, inclusiv chestiuni legate de Coreea de Nord, China și Rusia, precum și despre eforturile pentru o lume fără energie nucleară.

China vede Taiwanul ca parte a teritoriului său și a promis că va lua insula într-o zi, chiar și cu forța, dacă va fi nevoie. Părți din cea mai sudică regiune a Japoniei sunt aproape de Taiwan, la fel ca insulițele aflate în centrul unei dispute de lungă durată între Tokyo și Beijing.

Nave de război și avioane chineze au efectuat exerciții militare în apele din apropierea Taiwanului și vineri, a declarat Ministerul Apărării insulei, pe măsură ce tensiunile au escaladat în regiune după vizita președintelui Camerei Reprezentanților SUA, Nancy Pelosi.

Armata din Taiwan a răspuns cu avertismente radio și a pus în alertă forțele de patrulare aeriană, navele maritime și sistemele de rachete de la țărm, a adăugat ministerul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...