Reacția incredibilă a lui Dorian Popa, după ce Mihai Trăistariu a spus că s-a despărțit de iubită din cauza lui (Exclusiv)

Ana Anitoiu 10.08.2021, 17:29

Dorian Popa a reacționat după ce Mihai Trăistariu a dezvăluit că și-a părăsit iubita „din cauza” lui. Vloggerul susține că el nu s-ar grăbi să încheie o relație în cazul în care partenera lui ar fi interesată de o altă persoană din showbiz și a explicat de ce.

Cum a ajuns Mihai Trăistariu să se despartă din cauza lui Dorian Popa

Mihai Trăistariu a anunțat recent că s-a despărțit de o tânără bucureșteancă, pentru că ea nu făcea nimic altceva decât să urmărească noutățile de pe canalul de YouTube al lui Dorian Popa.

”Să stai toată ziua să te uiți la vloguri pe Youtube, nu cred că e cel mai indicat. Nu știu, cel puțin generația nouă mi se pare praf din punctul de vedere al unei relații.

Am avut o discuție de final cu iubita mea pe tema asta, care după o oră s-a finalizat cu întoarcerea ei definitivă la București. În ultimele trei luni o luasem la mine, stăteam împreună. Bineînțeles că vina e a mea, pentru că alegerile sunt ale mele și sunt alegeri greșite.”, a povestit Mihai Trăistariu.

Reactia incredibila a lui Dorian Popa, dupa ce Mihai Traistariu a spus ca s-a despartit de iubita din cauza lui. (Exclusiv)
Mihai Traistariu

Dorian Popa, despre despărțirea lui Mihai Trăistariu

De cealaltă parte, Dorian Popa susține că dacă ar fi fost în locul lui Mihai Trăistariu nu ar fi procedat la fel. Decizia pe care a luat-o cântărețul i se pare exagerată și a explicat de ce gândește așa.

”Nu ştiu ce să spun, dar întreruperea unei relaţii dintr-un asemenea motiv mi se pare exagerată. Gândiţi-vă la zecile, poate sutele de fete, iubite sau logodnice, din ţara asta care preferă să urmărească ore bune canalele de YouTube sau creaţiile mai ştiu eu cui anume.

Ce facem cu ele? Ar trebui ca ele să se despartă toate, dacă ar fi să ne luăm după logica asta, care nu cred că e deloc cea mai inspirată!”, a spus Dorian Popa pentru redacția Playtech-Impact.

Dorian Popa, despre femeile care îl admiră

De asemenea, Dorian Popa a ținut să clarifice faptul că se află de mult timp într-o relație stabilă și că își dorește ca la momentul potrivit să își întemeieze o familie. Astfel, artistul nu este dispus să își piardă partenera de viață pentru femeile care îl admiră.

”Am înţeles demult că e bine să încerci doar să te bucuri de privirile sexului frumos. Nu am putut da curs nebuniilor pe care le-am auzit în cei zece ani de carieră pe care i-am împlinit deja.

Pe de altă parte, şi asta este foarte important pentru mine, sunt într-o relaţie stabilă de mulţi ani şi asta face ca relaţia mea cu toate celelalte reprezentante ale sexului frumos să fie una strict platonică. Mai ales că atunci când va sosi momentul potrivit voi alege şi calea întemeierii unei familii.”, a adăugat Dorian Popa, care a precizat că este nerăbdător să revină ca jurat la emisiunea ”Next Star”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...