Seria de cutremure devastatoare din Turcia readuce în atenție situația clădirilor grav degradate și cu diferite grade de risc de prăbușire în cazul unui seism de intensitate mare. O parte importantă dintre acestea, imobile cu valoare arhitecturală, istorică și culturală mare, sunt situate pe bulevardele centrale ale Capitalei, iar unul din segmentele emblematice pentru oraș îl constituie cel de pe Bulevardul General Gheorghe Magheru.
Acesta include Blocul Patria, de la numărul 10-12, unde a funcționat până acum câțiva ani cinematograful cu același nume, Blocul Scala, numărul 2-4, cu cinematograful închis în urmă cu șase ani, și clădirea Ciclop, de la numărul 6 al aceluiași bulevard, la vremea construirii sale, în 1928, fiind cel mai mare service auto din Europa.
La începutul acestui an, pe șase ianuarie, reporterul IMPACT.RO a trimis o solicitare de presă Primăriei Sectorului 1, prin care solicita informații despre situația actuală a acestor clădiri, bulevardul Magheru aflându-se în administrarea acestei instituții. Și aceasta pentru că tocmai se împlinise un an de când primarul Clotilde Armand, lansase public intenția de a reabilita aceste imobile, primul lucru pe care urma să-l facă, în acest demers, fiind exproprierea clădirile, prin răscumpărarea acestora de la proprietari.
De precizat că atât clădirea Ciclop, la data construirii, acum aproape un secol, pe numele său din epocă Auto Palace Ciclop, ca și blocul Scala, au fost construite de familia Bragadiru, în anii ’30 ai secolului trecut, atunci, cea mai bogată familie de boieri din țară, după familia Cantacuzino. În momentul acesta, reprezentantul familiei, după revendicările de după 1990, a rămas un urmaș al marii familii boierești, John Vartolomei, octogenar, acum, stabilit în Statele Unite ale Americii.
Cu acesta trebuie să negocieze primăria de sector pentru a intra în posesia Ciclop. Mai exact, prin angajați ai familiei, care au mai multe birouri în Palatul Bragadiru, de pe Calea Rahovei, de lângă Piața de flori Rahova, o somptuoasă clădire, perla averii bragadirenilor. Palatul, care inițial se numea Colosseum, a fost ridicat pe zece hectare cumpărate de bragadireni de la Mitropolie, la începutul secolului trecut.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]De altfel, urmașii acestei familii de boieri, dețin în București în jur de 40 de clădiri și multiple terenuri.

În pofida repetatelor articole critice care au avut ca obiect abandonarea în mizerie și totală degradare a fostului cinematograf Patria, materiale jurnalistice publicate de IMPACT.RO, Primăria Sectorului 1 a dat curs solicitării noastre în legătură cu imobilele de pe Bulevardul Magheru, în special în ceea ce privește fostul uriaș service auto Ciclop. Iată câteva spicuiri din răspunsul insituției:
„În ceea ce privește clădirea Ciclop, potrivit informațiilor furnizate de către Direcția Cadastru sectorul 1, pe 15 aprilie 2022, unul din reprezentanții proprietarilor acestui imobil a solicitat fixarea unei întâlniri în vederea clarificării unor aspecte ce țin de proiectele de regenerare și reabilitare urbană aprobate la nivelul instituției noastre (…)
Ulterior, la data de 5 mai același an la sediul instituției noastre de B-dul Banu Manta, a avut loc o întâlnire în urma căreia s-a stabilit ca proprietarii imobilului să transmită o ofertă de vânzare în vederea achiziționării de către Sectorul 1 al Municipiului București a imobilului din B-dul Magheru nr.6, în vederea restaurării și punerii acestuia în valoare ca imobil de utilitate publică.(…)
Însă, printr-o adresă înregistrată la Sectorul 1 al Municipiului București în data de 13 septembrie 2022, ne-a fost comunicat că , la acest moment , coproprietarii imobilului respectiv nu au ajuns la un acord în privința ofertei de vânzare”
Reporterul IMPACT.RO a luat legătura și cu un reprezentant al firmei care administrează proprietățile urmașilor familiei Bragadiru, Adrian Drulă.
„Deocamdată procesul de negociere legat de tranzacționarea clădirii Ciclop nu poate merge mai departe, deoarece clădirea nu este încadastrată”, ne-a spus, într-o convorbire telefonică, Adrian Drulă. „Și atâta vreme cât nu există cadastru, nu se poate vinde. Rămâne de văzut ce vor face avocații. Trimiteți-ne o solicitare și vom încerca să vă răspundem”.
Reporterul: „De-a lungul anilor s-au vehiculat în spațiul public mai multe sume care ar reprezenta valoarea clădirii Ciclop. S-a vorbit fie de 3 milioane de Euro, până la 10 și chiar 18 milioane de euro. Ne puteți spune care este suma reală pe care o solicită proprietarii?”.
Adrian Drulă: „Nu știu exact. Poate, tot așa, avocații care lucrează pentru proprietar, pentru John Vartolomei, ar putea spune în mod precis. Dar în niciun caz 3 milioane de Euro. Și nici 18 milioane. Poate împreună cu blocul Scala. Dar nici acela nu are cadastru”.
Clădirea Ciclop este, din punct de vedere arhitectural, un simbol al Modernismului bucureștean. Garajul, și service auto totodată, a fost prima parcare supraetajată din România și primul imobil din Europa construit pe sistem anti-seismic pe role și cu o structură de rezistență integral din beton armat.
Are o suprafață de 3.600 de metri pătrați și interiorul a fost proiectat, și apoi construit, în jurul unui atrium desfășurat vertical pe înălțimea a patru etaje. De fiecare latură se află două rampe pentru accesul automobilelor. Clădirea a fost dată în folosință în 1930, opt mai târziu chiriașii primind și o autorizație pentru deschiderea unei cafenele la parterul clădirii, cu vedere chiar la atelierele auto.
În 1940 clădirii i s-au mai adăugat încă două etaje, care erau destinate birourilor. Aceasta în timp ce la subsol se aflau spații tehnice și de parcare. Proprietarii clădirii au delegat agenția Artmark Historical Estate pentru vânzarea Ciclop. Clădirea se poate vinde individual sau la pachet cu blocul Scala, lipit de aceasta.
Familia Bragadiru a mai avut proprietăți în Brașov, Sinaia, Brăila, Turnu Măgurele, Constanța, Craiova, Galați, Giurgiu, Iași, Râmnicu Sărat. În nici un alt oraș în afară de București nu i-a fost retrocedată vreo proprietate.
Primăria Sectorului 1 București nu exclude alte măsuri mai dure în acest caz.
„Multe dintre aceste clădiri(inclusiv Ciclop, n.r.) sunt într-o stare avansată de degradare și necesită lucrări urgente de modernizare pentru a-și recăpăta strălucirea de altă data și pentru a fi redate comunității locale”, se arată în comunicatul insituției remis reporterului IMPACT.RO, semnatar al acestui articol.
Și, în continuare: „(…) având în vedere că aceste imobile sunt în prezent în proprietate privată, reabilitarea și modernizarea lor este un proces de durată, pentru că, mai întâi, aceste clădiri trebuie fie expropriate pentru cauză de utilitate publică, fie cumpărate, în cazul în care proprietarul/proprietarii lor sunt dispuși să vândă”.
Acest material va fi completat pe măsură ce apar noi informații și precizări din partea proprietarului clădirii sau a reprezentanților acestuia.