Războiul lovește în țara europeană cu mulți români. 600.000 de persoane vor intra în șomaj

Andra Daoud 10.04.2022, 14:38
Războiul lovește în țara europeană cu mulți români. 600.000 de persoane vor intra în șomaj

Sancțiunile împotriva Rusiei au consecințe peste tot în lume, atât din punct de vedere economic, cât și în ceea ce privește piața muncii. Numai în Germania sunt pe cale să dispară aproape 600.000 de locuri de muncă, atrage atenția ministrul Muncii de acolo, într-un interviu recent. Câți români muncesc acolo și la ce măsuri s-au gândit guvernanții pentru a minimiza consecințele.

Războiul lovește în țara europeană cu mulți români

Sancțiunile economice impuse Rusiei de Uniunea Europeană au ecou și în economia țărilor din blocul comunitar, după cum a declarat recent ministrul german al Muncii. Oficialul a explicat faptul că atât economia locală, cât și piața muncii din Germania vor fi puternic afectate de ceea ce se întâmplă pe plan internațional, însă Guvernul se gândește la soluții pentru a minimiza pagubele cât mai mult.

Creșterea economică germană ar putea scădea la 1,4-1,5% în acest an de la 2,7% în 2021. În același timp, în medie, aproximativ 590.000 de persoane vor fi disponibilizate în cursul anului. Cu toate acestea, Guvernul va oferi asistență suplimentară celor disponibilizați acolo unde este posibil și va încerca să păstreze locurile de muncă dacă situația se înrăutățește”, a spus ministrul Muncii, Hubertus Heil, în interviul din Bild am Sontag.

Guvernul german și-a propus să ofere ajutor în valoare de peste 100 de miliarde de euro companiilor care au de suferit de pe urma războiului din Ucraina. Ministrul de Finanțe urmează să propună în Parlament un buget revizuit, care să ia în calcul și impactul economic al războiului.

Potrivit datelor disponibile, anul trecut în Germania trăiau aproximativ 800.000 de români. Aceștia lucrează în diverse domenii, iar unele dintre ele vor fi, inevitabil, afectate de contextul actual din Ucraina.

Războiul lovește în țara europeană cu mulți români. 600.000 de persoane vor intra în șomaj
Sute de mii de oameni își vor pierde locul de muncă în Germania

Statul român decontează ajutorul de șomaj, pe fondul războiului

Autoritățile din țara noastră au anunțat că vin în sprijinul firmelor a căror activitate este afectată de războiul din Ucraina. Statul va deconta ajutorul de șomaj pentru angajații care sunt trimiși în șomaj tehnic, în limita a aproximativ 4.500 de lei pe lună pentru fiecare angajat.

Potrivit Ordonanței adoptate recent de Guvern, fiecare angajat căruia i-a fost suspendat contractul de muncă din inițiativa angajatorului va primi echivalentul a 75% din câștigul salarial mediu brut din anul 2022. Suma decontată angajatorului de către stat nu poate depăși însă 4.571 de lei pe lună, acesta fiind pragul maxim. Documentele necesare pentru solicitarea ajutorului de la stat pot fi depuse până la 31 decembrie 2022.

Ministerul Muncii urmează să oficializeze modelele documentelor pe care angajatorii vor trebui să le completeze. Este important de menționat că nu beneficiază de acest ajutor instituțiile și autoritățile publice sau angajatorii care, la data depunerii solicitării, se află în faliment, în procedură de dizolvare, lichidare sau au activitatea suspendată/ se află sub restricții din motive care nu sunt prevăzute în textul Ordonanței.

 

Urmăriți Impact.ro și pe