Războiul e gata să reînceapă la granițele României. Trei soldați au murit duminică

Stan Filon 15.02.2021, 14:33
Războiul e gata să reînceapă la granițele României. Trei soldați au murit duminică

Violențele, aproape să reînceapă în Ucraina, acolo unde trei soldați au fost uciși de explozia unei mine, iar alți doi au fost împușcați mortal de separatiști. Președintele Ucrainei îi acuză pe aceștia că vor să rupă armistițiul încheiat anul trecut.

Trei soldați au murit în estul Ucrainei

AFP relatează că trei soldați ucraineni au murit pe loc după explozia unei mine, în estul separatist al Ucrainei, devastat de război. Mina anti-personal a explodat în apropierea satului Novolungansk, la aproximativ 50 de kilometri de Doneţk, devenit fieful separatiștilor.

Alți doi militari ucraineni au fost ucişi în confruntări cu combatanţi separatişti vineri. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a efectuat joi o vizită pe linia frontului, însoţit de diplomaţi occidentali. Șeful statului a denunţat o relansare a violenţelor de către separatiştii susţinuţi de Rusia.

Trei soldati au murit in estul Ucrainei
Trei soldati au murit in estul Ucrainei

”Separatiştii vor să facă armistiţiul să eşueze”

”Numărul atacurilor rebelilor a crescut în ultima perioadă”, a spus Volodimir Zelenski, care consideră că acestea sunt provocări organizate de ucigași plătiți trimiși special pe linia frontului pentru a rupe tratatul. ”Separatiştii vor să facă armistiţiul să eşueze, însă noi nu vom permite acest lucru”, a avertizat el.

Ostilitățile au fost reluate la marcarea a şase ani de la acordurile de la Minsk, la 12 februarie 2015, mediate de Franţa şi Germania, care au condus la o scădere a nivelului ostilităţilor din zonă.

Dar cum s-a ajuns la acest conflict care a dus până acum la moartea a peste 13.000 de oameni și strămutarea a 1,5 milioane de persoane? Ei bine, totul a început în anul 2014, când la puterea au venit prooccidentalii. Imediat a urmat anexarea Crimeei de către Rusia. Kievul şi Occidentul acuză faptul că separatiştii sunt susţinuţi militar şi financiar de Rusia, acuzaţii pe care Moscova le dezminte de fiecare dată.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...