Răsturnare de situație în cazul lui Mircea Lucescu. Decizie de ultimă oră a antrenorului român

Marian Cărăvan 28.07.2020, 10:18
Răsturnare de situație în cazul lui Mircea Lucescu. Decizie de ultimă oră a antrenorului român

Mircea Lucescu și-a anunțat renunțarea la postul de antrenor principal al formației Dinamo Kiev, cu care semnase săptămâna trecută. Decizia venea în urma protestelor suporterilor, care nu-l voiau pe Il Luce la Kiev, după ce acesta antrenase 12 ani marea rivală, Șahtior Donețk. Tehnicianul pare a fi revenit asupra deciziei și a plecat în această dimineață la Kiev.

Ce se întâmplă cu Mircea Lucescu după ce și-a anunțat demisia de la Dinamo Kiev

După reacțiile venite dinspre ultrașii echipei, Mircea Lucescu a anunțat că renunță la colaborarea cu Dinamo Kiev, ferm convins că nu va putea antrena niciodată acolo, în condiții de ostilitate. Însă la doar câteva ore distanță, tehnicianul român a fost înduplecat să revină asupra deciziei.

Il Luce nu a oferit declarații jurnaliștilor care l-au întâmpinat la aeroport, până nu va fi lămurită situația la Kiev. Cel mai probabil, tehnicianul român va fi prezentat oficial și își va începe activitatea la Dinamo Kiev.

Igor Surkis l-a convins pe Mircea Lucescu să revină asupra deciziei

Cum a revenit Mircea Lucescu asupra deciziei

Vestea că Mircea Lucescu revine în fotbalul ucrainean a tulburat apele la Kiev. Ultrașii formației din capitala Ucrainei nu acceptă nici în ruptul capului ca Mircea Lucescu să o antreneze pe Dinamo, după ce acesta a condus-o 12 sezoane spre succes pe marea rivală Șahtior Donețk. Presiunea fantastică exrcitată de suporteri l-au determinat pe antrenorul român să renunțe după numai patru zile. Astfel, după o perioadă de gândire, s-a decis să-i trimită un mesaj direct patronului Igor Surkis.

Milionarul a fost prompt, a pus mâna pe telefon și a stat de vorbă cu Mircea Lucescu, încercând să-i explice că nu e cazul pentru o decizie așa radicală. Finanțatorul echipei a dat de înțeles că o mână de oameni (n.r. – cu referire la ultrași) nu poate să schimbe nimic din ceea ce discutaseră cei doi. Astfel, impresarul Arcadie Zaporojanu a explicat că Igor Surkis a reușit să-l înduplece pe tehnicianul român să revină asupra deciziei și că acesta se întoarce la Kiev. Implicarea și faptul că acesta nu concepe să aibă parte de un refuz, l-ar fi determinat pe Mircea Lucescu să se întoarcă în Ucraina.

Urmăriți Impact.ro și pe