Margherita de la Clejani a lipsit din spațiul public în ultimul an, timp în care s-a reprofilat. Vedeta a fost în pericol să intre la închsioare, după ce s-a anturat cu persoane nepotrivite. Iată cum arată acum viața ei!
Margherita de la Clejani a fost o bună perioadă în lumina reflectoarelor, însă nu pentru reușitele ei profesionale, ci pentru problemele pe care le-a cauzat, fiind chiar la un pas de a înfunda pușcăria. Acum, la un an de absență din lumea mondenă, Margherita s-a reprofilat și vrea să aibă propria afacere. A început un proces amplu de evoluție intelectuală, lucru confirmat chiar de tatăl ei.
„Margherita, pentru moment, nu mai vrea să participe la evenimente. Are o altă direcție, direcția business-ului. O susțin în tot ceea ce vrea ea să facă. Acum urmează cursuri de engleză, de business, se duce în zona afacerilor”, a declarat Ioniță de la Clejani.
Fiica Clejanilor a vrut să le arate și fanilor săi în ce fel s-a schimbat. Odată cu spectacolul celor de la The Hollywood Vampires, pe care Margherita nu a putut să îl rateze, datorită lui Johnny Depp, pe Instagram a fost postată o fotografie cu cei doi. Astfel, internauții au observat că Margherita este din nou zâmbitoare și decentă.

Starul de la Hollywood și familia Clejanilor s-au apropiat în 2016, când Ioniță a început să îl numească „naș” pe actor. Acesta din urmă i-a propus lăutarului să îi nășească copiii atunci când vor hotărî să se căsătorească.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Cred că este cea mai mare vedetă, cel mai mare superstar, cu o modestie extrem de ieșită din comun. Nu am mai văzut niciodată un om atât de călduros și simpatic. Tatăl meu m-a prezentat lui Johhny Deep, el m-a luat în brațe și eu m-am topit de tot. Eu am fost singura care nu a crezut că Johnny Depp poate să fie atât de modest și să aibă o relație atât de profundă și călduroasă cu familia mea. Mă așteptam să nu ne bage în seamă, știind cum sunt vedetele de la noi. Și când am văzut cum vine Johnny Depp la tatăl meu și îi spune
Margherita de la Clejani s-a confruntat o lungă vreme cu probleme cu legea. Aceasta avea un aspect neobișnuit, un limbaj mult prea colorat și un comportament violent, care lăsa de dorit. Toate acestea din cauza unui anturaj greșit, care a atras-o spre panta greșită a drogurilor. Din fericire, aceasta pare că și-a revenit și se concentrează acum pe pasiunile ei.