Ce poate fi în sufletul unei mame când vede cum niște funcționare îi iau cu forța cei șapte copii din casă, fluturându-i, doar, niște legitimații în față? Ce poate simți un tată care, atunci când ajunge acasă, după o zi de muncă, din care își plătește impozitele către statul german, află că cele patru fetițe și cei trei băieți, i-au fost urcați cu forța în mașinile unei instituții cu apucături dictatoriale, și smulși, nu se știe pentru cât timp, din mijlocul familiei sale?
Este un caz tipic de abuz al autorităților unui stat, cu pretenții de civilizație avansată și democrație. Un caz de abuz, în care astăzi sunt organizate, după-amiaza și seara, proteste de mare anvergură, în București, în Spania, la Malaga Madrid, în Italia, la Roma, Rimini și Ravena, la Londra, la Bruxelles, dar și în SUA, în New York City, Atlanta, Boston, Washington DC, Phoenix, pân pe coasta de Vest, în Seattle.
Petre și Camelia Furdui s-au cunoscut în Spania, ceva mai târziu s-au căsătorit, apoi s-au stabilit în Republica Federală Germană, titulatura oficială a statului german. El, muncea la o firmă de instalații și decorațiuni interioare, Camelia devenind, firesc, casnică, odată cu nașterea primului lor copil, și apoi a celorlalți, primii cinci, la diferență de doar un an, practic copiii find concepuți cu dragoste de sigur, în perioadele de lăuzie. De menționat că Petru și Camelia sunt adepții cultului religios creștin penticostal.
Un cuplu extraordinar de liniștit, bine integrat în societate, fără antecedente violente, fără incidente care să intre în atenția autorităților, și-a clădit un cămin onest, cu dorința de a duce un trai liniștit, într-o țară civilizată și prosperă, mediu care, gândeau ei, ar fi trebuit să le asigure copiilor lor, care au venit rând pe rând, un viitor frumos, decent și, în limitele firescului, cel puțin prosper.
Petru și Camelia au șapte copii adorabili. Patru fete și trei băieți. Cel mai mare, primul rod al iubirii dintre cei doi, este David, în vârstă de 15 ani, urmat de Naomi, 14 ani, Estera, 13, Natalia, 12, Ruben, 11, Albert, 9 și Lea de numai un anișor.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]S-a întâmplat în Walsrode, o mică localitate situată la 40 de kilometri de Hanovra, Germania pe 26 aprilie. Fix la ora 11.30, după cum a fost consemnat oficial și așa cum a relatat Camelia Furdui, mama celor șapte copii ai săi. La ușa casei unde locuiau au venit două femei care, fluturând ostentativ, niște legitimații, s-au prezentat ca fiind funcționare Jugendamt, Serviciul de Stat pentru Protecția Copilului din Walsrode.
Cele două i-au comunicat Cameliei că au venit să ia în custodie copiii, pe toți, ca urmare a faptului că au informații că sunt abuzați și agresați. Cameliei Furdui nu i-a venit să creadă. Totul pornise, avea să afle, de la faptul că David, băiatul cel mare, de 15 ani, ar fi povestit la școală unor colegi că sora sa cea mai mică, Lea, de un an, fusese lovită cu palma de mama sa și că o văzuse plângând tare.
Speriată, luată prins surprindere, femeia a explicat repede, încercând să le facă să înțeleagă omenește pe cele două funcționare Jugendamt, că atunci, micuța Lea se înecase cu o linguriță de piure, iar ea nu a făcut altceva, așa cum face orice mamă în situații de acest gen, să o bată ușor cu mâna pe spate, fetița fiind ușor aplecată, în așa fel încât să înghită micul boț de piure sau să-l regurgiteze, să-l scuipe afară.
Și, firește, fetița plângea. Ca orice bebeluș, de altfel. David, adolescentul, a interpretat, cu discernământul limitat de vârstă, evenimentul și l-a relatat, la școală, ca un fapt banal la școală. Speculând puțin, nu este exclus ca, specific manifestărilor tipice adolescenței, David să fi încercat să exagereze dramatismul momentului, ca expresie tipică a atitudinii rebele normale la această vârstă.
Cele două femei de la Jugendamt nu s-au lăsat înduplecate de explicațiile și de lacrimile Cameliei Furdui. I-au spus că toți copiii trebuie să-și facă bagajele singuri, iar ea să se grăbească să împacheteze pentru cel mic. Ea urma să fie dusă la o familie maternală, iar ceilalți copii la centre sociale diferite.
Iată ce a mai povestit Camelia Furdui din ziua „confiscării” copiilor: „Nu am putut nici să o pup pe Lea! A venit o a treia persoană în casă, care i-a luat pe Ruben și pe Albert într-o mașină, iar pe Petru, care între timp ajunsese și el acasă, în altă mașină, cu Natalia… Am primit doar o carte de vizită și ne-au spus că putem suna de două ori pe săptămână la acel număr de telefon, ca să întrebăm de copii, dar că mai bine era să așteptăm să fim noi sunați… nici măcar nu am apucat, și nici nu au întrebat, ce biberon folosește Lea, ce tip de lapte îi dau. Nimic! Ne-au tratat ca pe niște infractori! Și ne-au mai spus că, din acel moment, copiii nu mai au voie să vorbească cu nimeni dintre cunoscuți. Nici cu noi, nici la școală, cu învățătorii, nici cu vecinii. Cu nimeni!”.
După ceva timp, după descinderea funcționarelor, Camelia Furdui a povestit și alte amănunte din acea cumplită zi.
”Au întrebat unde sunt caloriferele că e frig în casă, am adus termometru și l-am arătat că erau peste 20 grade și că încălzirea este prin pardoseală. Am întrebat de ce nu putem să fim ajutați de cineva un timp, sau de ce nu au propus asta dacă au știut că e tensiune între noi și David, având în vedere că îi mergea rău cu școala în pandemie. Dacă consideră că tatăl e mai agresiv de ce nu poate el să meargă în altă parte și să nu fie luați copii. Am mai spus că copiii au drept să spună și a alege, dar nu suntem de acord să ne ia bbelușul. Au spus că or să scrie în dosar asta. Ne-au întrebat dacă e casa noastră și le-am răspuns că da. Copiii au transmis să avem grijă de animale. Am spus că suntem întristați și îngrijorați că despart copiii fără motiv. Așa a decurs totul“.
Peter Costea, avocat în Houston, Texas și președintele Asociației Familiilor din România, impresionat de cazul familiei Furdui a sărit imediat în ajutorul acesteia. Peter Costea este cel care acționat și într-un caz precedent, care a făcut vâlvă în rândul opiniei publice românești din țară și Diaspora. Cel al familiei Bodnariu. În 2015 cei cinci copii ai soților Bodnariu, Marius, român, și Ruth, norvegiancă, au fost luați de acasă și duși în centre sociale, pentru presupuse violențe asupra copiilor. Nedovedite. Timp de un an de zile, familia Bodnariu a fost supusă unei serii incredibile de abuzuri de către Protecția Copilului din Norvegia, instituție care nu se află sub jurisdicția Guvernului norvegian.
Abia după intervenții susținute, inclusiv din partea Președinției române, un an mai târziu, cei cinci copii au fost înapoiați soților Bodnariu.
Avocatul Peter Costea speră că și în cazul familiei Furdui să se ajungă la același rezultat, și spune că susținerea publică, solidaritatea concetățenilor Cameliei și lui Petru, manifestată și prin protestele și pichetările consulatelor Germaniei din state în care există comunități românești, ca și implicarea autorităților din România, împreună cu eforturile avocaților angajați în acest caz, să-i redea, cât mai curând, pe cei șapte copii, familiei lor.
